În data de 10 noiembrie, JYSK România va continua tradiția faptelor bune și va dubla suprafața de pădure plantată la Șotânga în 2017. „Pădurea JYSK” va fi realizată exclusiv prin implicarea companiei daneze atât din punct de vedere financiar, cât și cu ajutorul angajaților voluntari. JYSK își propune împădurirea, în următorii ani, a unei suprafețe de câteva zeci de hectare.
Aproximativ 1000 de voluntari sunt așteptați la Șotânga pentru a începe plantarea celor 20.000 de puieți forestieri planificați a acoperi cele 8 hectare de teren degradat antropic, suprafața fiind în mare parte acoperită de pământ de ”împrumut”, împrăștiat astfel încât să acopere un strat de lignit. În aceste condiții, plopul alb este una dintre puținele specii care pot vegeta pe un astfel de sol, fiind așteptat un procent de prindere suficient de mare încât să se asigure bazele reconstrucției ecologice a zonei.
”Anul acesta revenim la Șotânga pentru a continua, pe o altă parcelă, alăturată celeilalte, acțiunile de împădurire cu puieți forestieri. Suprafața de teren de 8 ha este pregătită pentru plantare, chiar dacă seceta din ultima vreme și-a spus cuvântul. Energiile tuturor celor care vor fi sâmbătă la Șotânga vor contribui la înființarea unei noi păduri; un omagiu adus trecutului și o datorie asumată și în curs de îndepliniri pentru viitor”, a declarat Marin Toma, președinte Plantăm fapte bune în România.
”Este cel de-al doilea an în care participăm la plantarea Pădurii JYSK. Ne bucurăm că, și anul acesta, ne alăturăm voluntarilor de la Plantăm fapte bune în România și dăm o mână de ajutor, astfel încât un teren care până acum nu avea niciun rol în viața comunității din Șotânga să se transforme într-o pădure frumoasă. Am avut o experiență frumoasă anul trecut. Pe lângă mulțumirea că am făcut o faptă bună, am avut și bucuria de a lucra cu oameni implicați, dedicați și optimiști, care fac ca atmosfera de la plantare să fie plăcută și distractivă. Suntem nerăbdători să repetăm experiența în 10 noiembrie, când dublăm suprafața de pădure de la Șotânga”, a declarat Alex Bratu, Country Manager JYSK România și Bulgaria.
În urma activității de plantare sau de organizare, voluntarii vor primi certificatul Green Endorsement, recunoscut în CV de peste 30 de companii de renume (detalii pe www.plantamfaptebune.ro, secțiunea Green Endorsement).