9.000 de puieți au răsădit sâmbătă la Bezdead, în județul Dâmbovița, prin munca depusă de voluntarii care au răspuns apelului pe care „Plantăm fapte bune în România” l-a realizat prin campania „Plantăm! Îngrijim! Împădurim!”.
Astfel, 450 de voluntari, printre care 50 de localnici, 20 de liceeni de la silvicultura, 30 voluntari activi din Moreni, jandarmi și bicicliști, au plantat pentru un viitor mai verde. Acțiunea a avut loc în Valea Sărata, iar scopul acestei împăduriri a fost stabilizarea terenului afectat de alunecările de teren. Având în vedere că terenul se află marginea izlazului s-a făcut împrejmuirea zonei protejând astfel puieții pana vor ajunge la maturitate.
„Peste 400 de voluntari au plantat cu aceeași dăruire de parcă ar fi fost la ei in curte. Îmi doresc ca toată lumea să fie mulțumită de ceea ce am reușit să facem acolo. Sperăm că vom avea o rată de prindere cat mai ridicată ceea ce va asigura stabilizarea terenului. Plantăm Fapte Bune în România face mult mai mult decât o plantare. Încearcă să implice cât mai mult comunitatea. Cu sprijinul EduCab s-a făcut un atelier de pictură şi ecologie în plin proces de plantare, cei 30 de copii au desenat şi ai scris mesaje emoționante pentru copăcelul ales. Toți participanții la acțiune au arătat ce înseamnă implicarea civică plantând cei 9.000 de puieți, în beneficiul naturii și al comunității” , a declarat Vasile Calmațui, coordonator județean Dâmbovița.
Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor a fost partenerul instituțional al acestui demers. R.N.P. - ROMSILVA a furnizat gratuit puieții necesari împăduririi și asistență de specialitate pe plantațiile oficiale ale proiectului.
La nivel local, partenerii instituționali au fost: Primăria şi Consiliul Cocal Bezdead, EduCaB, Asociația "Dezvoltarea Europeană a Comunității Locale", Asociația "Adevărații Velo Prieteni", Penitenciarul Găieşti şi Crucea Roşie.
Sponsori naționali au fost UniCredit Bank, Arval, Dedeman, Fan Courier, iar partener județean a fost compania Quadra.
Rezultatele parțiale ale acțiunii din 14 noiembrie sunt următoarele: 9.080 de voluntari, 151.800 de puieţi plantaţi în afara fondului forestier. 71.200 puieţi au rămas neplantaţi în ziua oficială, respectiv 14 noiembrie. O parte din primăriile localităților cu puieți neplantați și-au asumat finalizarea plantării acestora. Alături de eforturile de împădurire cu voluntari din România, se adaugă munca celor 400 de voluntari din Republica Moldova, care în Chișinău – localitatea Bubuieci au plantat 10.000 puieți pe 5 hectare. Tot pe 14 noiembrie au avut loc si acțiuni independente. Din partea Ministerului Mediului, prin intermediul R.N.P. – ROMSILVA urmează să conformăm cei 815.000 puieți anunțați a fi plantați în același timp cu voluntarii, pe 163 hectare aflate în fond forestier.
Albumul foto al acțiunii este disponibil pe pagina PFBRo pe Facebook. Pot fi găsite imagini și alte materiale din timpul acțiunii de împădurire de pe 14 noiembrie căutând #plantamfaptebune .