Fă cadou 
un copăcel
Daruiește-ți ziua de naștere
logo-plantam-fapte-bune@2x

Împădurim în județul Prahova

Echipa Plantăm fapte bune în România deschide sezonul împăduririlor de toamnă cu ajutorul voluntarilor. 33 de hectare vor deveni păduri în 15 localități din 13 județe ale țării în care 150.000 de puieți vor prinde rădăcini cu ajutorul a 6.500 de voluntari

Primele acțiuni sunt programate în data de 3 noiembrie .

În Prahova, 3.000 de puieți forestieri de gorun, frasin și paltin vor fi plantați pe o suprafață de 1 ha, aparținând comunei Tătaru, prin implicarea a 250 de voluntari.

”Prin această acțiune dorim să atragem atenția asupra protejării mediului înconjurător, dat fiind faptul că nu avem planul B, adică o altă planetă. Dorim să atragem câți mai mulți tineri în cadrul acțiunilor noastre de voluntariat. De mică, am fost fascinată de copaci. Pădurea îmi amintește de copilărie, de vacanțele lungi pe care le petreceam la bunici, de aerul proaspăt pe care îl respiram când eram prin pădurile din județul Prahova”, a declarat Florentina Stan, coordonatorul acțiunii.

Localitățile în care vor fi organizate acțiuni noi sunt: Topoloveni - județul Argeș, Moinești - județul Bacău, Jegălia - județul Călărași, Țaga - județul Cluj, Șotânga - județul Dâmbovița, Grecești - județul Dolj, Cuza-Vodă – județul Galați, Popești-Leordeni – județul Ilfov, Tătaru – județul Prahova, Cralovăț – județul Timiș și Mihăiești – județul Vâlcea.

Completări ale plantațiilor existente vor fi realizate la Fântânele și Zerind – județul Arad, Lețcani - județul Iași și Sînmihaiu Român – județul Timiș.

Terenurile care vor fi împădurite sunt fără vegetație forestieră și sunt predispuse sau afectate de diferite procese de degradare (eroziune pluvială, alunecări de teren, sărăturare, poluare sau eroziune eoliană).

Partenerii naționali Plantăm fapte bune în România sunt JYSK, Bergenbier și Dedeman. Alături de ei, susțin financiar inițiativa Daikin, FAN Courier, Groupe Renault România, Kaufland, SIXT România, Skanska și Yusen Logistics.

Participă cu voluntari Amgen, APCF, Coca Cola HBC, Enea, Fitbit, Luxoft, Microsoft si SIXT România.

Organizatorii locali sunt Primăria și Consiliul Local al Comunei Tătaru.

                         

 

magnifiercrosschevron-down