Fă cadou 
un copăcel
Daruiește-ți ziua de naștere
logo-plantam-fapte-bune@2x

Dam startul la plantari!

„Plantăm fapte bune în România!” se pregătește de acțiune! În luna octombrie vor începe plantările în primele 6 județe din țară în care se vor face împăduriri în această toamnă.

Localitățile in care se va planta sunt:

  • Armășești 6 ha (judet Ialomița) - 29 octombrie
  • Țigveni 3 ha (judeţ Argeș) - 5 noiembrie
  • Tăureni 2 ha (judeţ Mureș) - amanat in primavara 2012 datorita secetei
  • Pădureni 8 ha (judeţ Vaslui) - amanat in primavara 2012
  • Ardud 7 ha (judeţ Satu Mare) - amanat in primvara 2012 datorita secetei
  • Livezile 1 ha şi Dudeștii Vechi 1 ha (judeţ Timiș) - 19 noiembrie

Documentatia de la baza plantarii:

Unde se caută voluntari:

1.  În 5 noiembrie, echipa „Plantam fapte bune in România!” din Mureș aşteaptă 200 de voluntari să ia parte la plantările din localitatea Tăureni, unde vor fi împădurite 2 h de teren.

Persoanele care doresc să se alăture echipei de plantare, pot accesa formularul http://tiny.cc/plantamfaptebune.

Organizatorii vor asigura transportul a  50 de voluntari, cu sprijinul companiei Siletina Impex Srl. Punctul de plecare va fi Târgu- Mureș.

Coordonator de județ: Bogdan Răzvan Lăcan

2. În data de 12 noiembrie în județul Satu-Mare se caută 300 de voluntari pentru cele 7 ha de teren din localitatea Ardud. Dacă doriți să „plantați o faptă bună”, vă puteți înscrie la adresa e-mail: [email protected] (Natalia Achim).

Coordonator de județ: Natalia Achim

3.  În 12 noiembrie, plantările continuă şi în județul Vaslui. Ne propunem să mobilizăm 300 de voluntari pentru a împăduri cele 8 ha puse la dispoziție în localitatea Pădureni.

Informațiile cu privire la înscrierile voluntarilor vor fi furnizate în curând.

Coordonator de județ: Liliana Anițoae


Partenerii plantărilor

Autorităţi:

  • Consiliile Locale Armăşeşti, Tigveni, Ardud, Tăureni, Livezile, Dudeştii Vechi şi Ardud
  • Instituţiile Prefectului Argeş, Ialomiţa, Timiş şi Vaslui
  • Consiliile Judeţene Mureş şi Satu Mare

ONG-uri:

  • Grupul de Educaţie şi Ecologie Argeş
  • Asociaţia Timişoara.ro
  • ECO CLUB Timişoara
  • Asociaţia Alter-Edu Vaslui

Voluntari de plantare

  • membri ai comunităţilor locale şi ai organizaţiilor partenere
  • reprezentanţi ai sponsorilor: XEROX, JTI, Cosmote, ecovalor

 

Programul estimativ din zilele de plantare:

  • 9:00 Plecare spre teren
  • 9:30 - 10:30 Sosire la teren (în funcţie de distanţa necesară de parcurs)
  • 9:45 - 10:45 Pregătire, instruire
  • 10:00 - 11:00 Iniţierea plantării
  • 12:00-13:00 Pauza de masă
  • 13:00-15:00 Plantare până la finalizarea suprafeţei
  • 15:30- 16:30 Plecarea spre casă

 

Condiţii de lucru:

  • organizatorii vor asigura materialul saditor si echipamentele de lucru (lopeţi, hârleţe, găleţi)
  • în măsura posibilităţilor, organizatorii vor furniza mănuşi textile, însă voluntarii sunt rugaţi să îşi procure propria pereche dacă este posibil
  • în anumite judeţe se va asigura şi transportul voluntarilor (însă acest lucru va fi comunicat de către coordonatori)
  • participanţii sunt rugaţi să se echipeze cu apă, sandwich, ceva dulce, și, în măsura în care se poate, să îşi asigure transportul până la locul plantării
  • la teren vor exista reprezentanţi ai organizatorilor şi ai partenerilor de proiect care vor instrui, îndruma şi sprijini participanţii pe parcursul zilei de plantare

 

Măsuri de siguranță

Voluntarii trebuie să aibă îmbrăcăminte adecvată acestui tip de activitate (ţinută sport, bluză lejeră şi pantaloni, adidaşi, ghete sau cizme de cauciuc). În plus, trebuie să se aibă în vedere faptul că pot avea loc fenomene meteorologice neplăcute (ploaie, grindină, vânt puternic, soare arzător etc.)

Este recomandată evitarea unui bagajul excesiv pentru a nu îngreuna munca. Sugerăm folosirea unor ghiozdane uşoare în care să se găsească strictul necesar: apa, obiecte igienice, unul sau sau două batoane de ciocolată, un sandwich.

Stare medicală

Persoanele care suferă de anumite afecțiuni (persoane cardiace, astmatice, cu hipertensiune, diabet etc.) trebuie să se adreseze echipei organizatorice. În momentul în care simţiţi o stare de leşin sau oboseală, întrerupeţi activitatea şi adresaţi-vă coordonatorului de echipă.

Dispoziţii speciale

Activitatea de plantare implică efort fizic susținut motiv pentru care vârsta minimă de participare este de 16 ani. Participanţii cu o vârstă sub 18 ani trebuie să fie însoţiţi de părinţi, tutore legal sau un cadru didactic.

magnifiercrosschevron-down