Fă cadou 
un copăcel
Daruiește-ți ziua de naștere
logo-plantam-fapte-bune@2x

12 noiembrie – O zi pentru mediu şi pentru mentalitate

jegalia„Să ne punem în calendar ziua de 12 noiembrie 2016 ca ziua de împădurire națională cu voluntari. În al doilea weekend din luna noiembrie plantăm cel puțin câte un puiet forestier, fie pe plantațiile oficiale ale inițiativei noastre, fie în propriile curți, grădini sau într-un spațiu public - însă numai pe baza unei aprobări din partea autorităților locale”, îndeamnă Liana Buzea, fondatorul iniţiativei.

Primăria localităţii Jegălia, din judeţul Călăraşi a răspuns apelului lansat de „Plantăm fapte bune în România”.

24 de hectare care fac parte dintr-o zonă inundabilă vor fi împădurite cu aproximativ 29.000 de puieţi de salcie, prin implicarea celor 1.200 de voluntari prezenti la acţiunea din 12 noiembrie. Cei mai mulţi dintre ei sunt angajaţi în companii mari care vor petrece o zi de weekend în natură şi vor planta cot la cot cu localnicii prezenţi.

Voluntarii vor primi în urma activității de plantare sau de organizare certificatul Green Endorsement, recunoscut în CV de peste 30 de companii de renume (detalii pe www.plantamfaptebune.ro, secțiunea Green Endorsement).

Acţiunea din 12 noiembrie este realizată cu sprijinul următorilor parteneri instituţionali: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, R.N.P - Romsilva, Jandarmeria Română şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Partenerii locali sunt: Primăria şi consiliul local Jegălia.

Sponsorii iniţiativei „Plantăm fapte bune în România” sunt: UniCredit Bank (partner financiar principal), Dedeman, Renania, UniCredit Leasing, FAN Courier, CA Immo şi Kaufland  România.

Pune în calendar al doilea weekend din noiembrie, ca fiind data în care vei schimba în bine soarta pădurilor din România!

Despre „Plantăm fapte bune în România”

Din 2011 şi până în prezent,  22.180 voluntari au plantat și îngrijit 462.200 puieți pe un total de 135,5 hectare de terenuri publice neproductive în 21 de judeţe. În 2013 inițiativa a primit Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principesa Margareta a României, iar de-a lungul anilor i s-au acordat șase distincții din partea comunității. Reprezentantul legal al inițiativei este Asociaţia EcoAssist din București.

Persoană de contact:

Vasile Calmațui, Coordonator judeţean Călăraşi: [email protected]

magnifiercrosschevron-down