Despre iniţiativă

„Plantăm fapte bune în România” este iniţiativa naţională de împădurire bazată pe voluntariat, care a pornit la drum în 2011. În 2015 am demonstrat că schimbarea poate începe cu noi: 225.500 de puieţi au prins viaţă prin efortul a 11.141 voluntari pe 73 de ha - terenuri publice neproductive şi pe terenuri private deţinute de persoane care au răspuns apelului iniţiativei şi s-au mobilizat independent. Pe 14 noiembrie, alţi 9.512 puieţi au fost plantaţi de 832 de voluntari, în numele proiectului, atât în România cât și in Republica Moldova.

Misiune

Să creştem şi să protejăm păduri în România.

Obiective Strategice

Împădurirea unei suprafețe medii de 7 ha / județ
Realizarea Hărţii tăierilor de păduri
Creșterea comunității de plantatori de fapte bune

Valorile Noastre

Adevăr
Dreptate
Respect
Comunitate

Mesaj din partea echipei

”Plantăm fapte bune în România” este o poveste scrisă împreună. Împreună am visat, am pus energie, timp și credință în gândurile, cuvintele și faptele noastre. Împreună am înțeles că ne putem construi viitorul pe care ni-l dorim și tot împreună am învățat cum să facem primii pași pe acest drum.

În 2014, ne-am dorit să transmitem și mai mult viziunea noastră, să oferim un model de bune practici pe care toți cei care își doresc să ne urmeze exemplul să o poată face. În 2015 am spus tuturor valorile noastre, modul de organizare, am împărtășit experiența noastra celor interesați și i-am încurajat să se organizeze pe cont propriu. Să demonstrăm împreună că totul este posibil și că pot fi oferite societății o diversitate de modele culturale viabile.

După ziua de 14 noiembrie 2015, am primit poveștile celor care au răspuns îndemnului nostru. Am simțit, încă o dată, cat de mult contează puterea exemplului, precum și necesitatea de a fi folositor comunității. Istoria celor cinci ani este scrisă de către toți cei implicați în activități.

În 2015, am organizat acțiuni de împădurire în mai multe județe, în aceeași zi: 14 noiembrie. Ne-am demonstrat că limitele sunt doar cele pe care ni le impunem singuri. În 2016, vrem să dezvoltăm direcțiile începute anul trecut și vă așteptăm alături de noi. Să creștem împreună cu pădurile noastre și să privim plini de nădejde spre viitor!

Realizări 2015

În 2015, am demonstrat că putem organiza o mişcare socială. Alături de echipele de voluntari mobilizate în cele 14 judeţe, am asistat la organizarea indepedentă a celor care au răspuns apelului nostru, atât în România, cât şi în Republica Moldova.

În 2015, am demonstrat că avem puterea necesară pentru a organiza o mişcare socială. Dincolo de implicarea echipelor din 14 judeţe ale ţării, am asistat la implicarea indepedentă a celor care au răspuns apelului nostru, atât în România, cât şi în Republica Moldova.

11.141 voluntari și parteneri au plantat în 2015 în: Arad, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Covasna, Ialomiţa, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Iaşi, Prahova, Sălaj, Timiş, Teleorman şi Vâlcea.

2015 a fost anul în care am perfecţionat rolurile în cadrul echipei şi am oferit, în premieră, susţinere pentru acţiunile independente.

De asemenea, unele dintre plantațiile noastre au ajuns la maturitate: pădurile din Ardud (jud. Satu Mare), Breaza (jud. Prahova), Bălţaţi (jud. Iaşi), Peştera (jud. Constanţa), Tigveni (jud. Argeş), Armăşeşti (jud. Ialomiţa) şi Tăureni (jud. Mureş) se apropie de maturitate. Echipa va merge numai la îngrijiri, până când inginerii silvici vor declara reușita finală.

Comunicare

În 2015, strategia de comunicare a vizat două direcții principale: crearea unei relații solide în rândul plantatorilor noștri din întreaga țară prin intermediul rețelelor sociale și a platformei de înscriere a voluntarilor, dezvoltată în colaborare cu Komunomo, precum o informare cât mai amplă, prin intermediul mass-media.

Rețelele sociale (pagina oficială de Facebook, website-ul oficial care a găzduit şi platforma de înscriere, precum și pagina de pe platforma profesională LinkedIn) au făcut posibile comunicările în timp real despre: planurile echipei, acțiunile de plantare și îngrijire, precum și înscrierile voluntarilor.

Un rol important in promovarea proiectului în 2015 l-au avut persoanele publice şi artiştii care au ales să suştină cauza noastră.

Alexandra Uşurelu, Artist

Natura înseamnă viață, iar eu îmi doresc o viață cât mai îndelungată pentru cei din jurul meu. Imediat ce am cunoscut o parte din echipa ce-și propunea plantarea a 1.000.000 de puieți, am simțit că sunt niște oameni foarte sinceri, devotați și determinați de a-și aduce toate resursele pentru a contribui la creșterea suprafaței împădurite a României, încât n-am stat nicio clipă pe gânduri și am mers împreună cu ei să ”plantăm fapte bune” în jurul nostru. Când plantezi un copac, nu-ți faci numai ție bine, ci și celor din jur, iar eu cred că un bine făcut atrage alt bine. Un prim pas făcut îl aduce și pe al doilea, iar dacă un om ar povesti altui om, din poveste în poveste, împreună am reuși să colorăm din nou în verde pădurile României. Am un curaj foarte mare de a crede în asta și voi susține cu tot ce pot această invițiațivă extraordinară.
Alex Găvan te invită la împădurire!

Când nu urcă vârfuri de 8.000 metri, Alex îți povestește despre pădurile României și te invită la împădurire! Intră pe www.plantamfaptebune.ro, alegeți o plantație (unul din brăduții verzi), înscrie-te pe ea, strânge-ți și prietenii, familia sau iubiții :-) și urmează instrucțiunile care vor fi transmise cât de curând. Plantăm! Îngrijim! Împădurim!

Posted by Plantam fapte bune in Romania on Thursday, October 29, 2015

Alex Găvan, alpinist

În pădurile din România treburile nu stau foarte, foarte bine. În acest moment, în fiecare oră, dispare o suprafaţă echivalentă cu 3 terenuri de fotbal şi în fiecare zi se înregistrează o medie de 62 tăieri ilegal. Deja lucrul acesta a devenit o chestiune de securitate naţională şi în acelaşi timp este ceva ce ar trebui să ne preocupe pe toţi pentru că un mediu curat şi sănătos este absolut incompatibil cu lipsa pădurilor... Pădurea nu este cherestea, fauna nu este vânat iar noi nu suntem puţini.

Sprijin mass-media

Sony Pictures, prin canalele AXN şi trustul de media Intact, prin canalele Antena 1 şi Antena 3 au fost partenerii media ai proiectului în 2015, oferind promovare pentru acţiunea din 14 noiembrie.

În ceea ce privește informarea prin intermediul mass-media, instrumentul de bază a fost comunicatul de presă. În 2015, rezultatele noastre pot fi sintetizate astfel:

Statistici obţinute în comunicare:
Comunicate presă 25 locale și naționale
Preluări 300 online, radio, TV
Evenimente 25 plantări şi îngrijiri
Statistici social media:
Top postări Facebook:
Locul I: Alex Găvan susține acțiunea 152.056 reach 1,293 like, comment and share
Locul II: Rezultate parțiale 14 nov 125,637 reach 4,414 like, comment and share
Locul III: Protestează plantând 95,208 reach 3,131 like, comment and share
Top postări LinkedIn:
Locul I: Bilanț de primăvară 494 impresii, 8 click-uri 11 interacțiuni, 3.85% engagement
Locul II: Huawei susține PFBRo 428 impresii, 8 click-uri 10 interacțiuni, 4.21% engagement
Locul III: Formarea echipei 397 impresii, 11 click-uri 10 interacțiuni, 5.29% engagement

Resurse financiare și materiale

În anul 2015 echipa de fundraising și-a triplat eforturile pentru a susține cel mai ambițios obiectiv de pana atunci. Cheltuielile aferente au fost pe măsura rezultatelor. Echipa este formată din doi fundraiseri cu experiență: Simona și Viorel și un junior, Georgiana.


Testimoniale ONG-uri și susținători persoane fizice

Anda Sebesi, Editor NonGuvernamental.org
"Plantăm fapte bune în România este o inițiativă cu un impact deosebit atât pentru comunitățile locale în care se derulează cât și pentru mediul înconjurător. Am ales să susținem această inițiativă, prin promovarea pe site-ul nostru www.nonguvernamental.org a noutăților din proiect tocmai pentru că urmărim să le prezentăm cititorilor noștri idei, inițiative și proiecte cu valoare adăugată mare și care au un impact palpabil în societate."
Ştefan Bratianu, Director TED Adventure
"Le mulţumim organizatorilor “Plantăm fapte bune în România” pentru că au făcut posibil un eveniment de asemenea amploare pentru o cauză atât de importantă în dezvoltarea durabilă şi sănătoasă a ţării noastre. Am fost plăcut impresionaţi de oamenii pe care i-am întâlnit aici, voluntari pasionaţi, neobosiţi, pozitivi, oameni care cred cu tărie în puterea exemplului lor şi în faptul că lucrurile pot evolua în direcţia potrivită, atât timp cât oamenii buni luptă pentru ele."
Adelin Popescu
"Mulţumesc "Plantăm fapte bune în România" pentru încrederea acordată Asociaţiei Tineri Pentru Viaţă, coordonatorul acţiunii din Arad şi celor implicaţi în 2015 la plantările de la Fântânele şi Zerind: tineri, elevi, studenţi, adulţi, corporaţii, instituţii şi angajaţi. Prin intermediul acestui proiect am reuşit să mobilizăm oameni şi mentalităţi şi am crescut numărul suprafeţelor împădurite din Arad. Cred cu tărie că avem o responsabilitate faţă de natură."
Mihai Lupu, membru EduCaB
"Suntem alături de "Plantăm Fapte Bune în România" pentru că așa e normal, să ne unim forțele, să ne completăm acolo unde fiecare are plusuri și asta pentru a construi pe-ndelete. Și dacă ceea ce facem crește organic, atunci suntem pe drumul cel bun."
Antoanela Enăcache, preşedinte Asociaţia ZÂMBETE COLORATE
"Ideea de a participa la proiectul "Plantăm fapte bune în România", a însemnat să nu rămân nepăsătoare atunci când simt că pot ajuta şi mă pot implica în comunitate pe termen lung. Ca preşedinte al Asociaţiei Zâmbete Colorate şi organizator judeţean în cadrul proiectului, a fost o adevărată provocare dar şi o experienţă nouă. Perseverenţa şi motivaţia că împreună vom planta o mică parte din pădurea de mâine ne-au mobilizat. Consider că ar trebui să facem din acest proiect un exemplu de continuitate, de a da viaţă, periodic,unor noi zone care necesită împădurire."
Lăcrămioara Botezatu, Project Manager CSRmedia.ro
„Salutăm realizarea acestui raport! Este un demers pe care orice ONG al trebui să îl facă, mai ales pentru demonstrarea impactului activităților derulate. Ne bucură, de asemenea, să vedem că tot mai multe companii s-au implicat în proiectele 'Plantăm fapte bune în România', de la an la an. Este un semn că devenim tot mai conștienți de amprenta asupra mediului și de necesitatea întreprinderii unor acțiuni azi, pentru a exista mâine."
Ovidiu MEGAN - Decan Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor, Universitatea de Vest din Timișoara
"Misiunea unei universități este de a forma caractere și de a produce prin membrii comunității sale academice (profesori și studenți) un impact pozitiv în societate. Personal sunt mândru că instituția educațională pe care o reprezint a reușit să mobilizeze atât studenți dar și cadre didactice în demersul nostru de a produce o schimbare în bine atât pentru mediu cât și pentru comunitate."
Marlena MELINESCU - Președinte Aociația CREȘTINI
"Am ales să plantăm păduri. Și nu orice fel de păduri, ci păduri de suflet. Fiecare copac plantat înseamnă nu doar o șansă pentru mediul înconjurător, ci un sentiment de conștientizare a apartenenței. În Dolj, 600 de voluntari au înteles că sufletele lor vibrează cel mai bine la unison cu sufletul naturii. Peste 16.000 de puieți au văzut, pentru prima dată, primăvara în comunele Rojiște și Grecești. Asociația „Creștini” mulțumeşte echipei „Plantăm fapte bune în România” pentru șansa de a cooordona activitatea la nivel județean și a-și aduce contribuția la campania națională de salvare a pădurilor."
Andreia Schneider, Preşedinte ECO CLUB Timișoara
"ECO CLUB Timișoara s-a alăturat echipei "Plantăm fapte bune în România" în anul 2015. Împreună am reușit să coordonăm o mobilizare civică în Timiș de 3.000 de voluntari participanți, fiind în premieră cea mai mare mobilizare în acest scop din județ și în cadrul proiectului. Cu mult drag, efort, pasiune și entuziasm, cu mic cu mare, în localitatea Utvin am plantat 40.000 de puieți, pe un teren degradat pentru o viitoare pădure, mult necesară zonei pe care o vom întreține și sprijini să crească până la starea de masiv. Mulţumim Asociației EcoAssist pentru oportunitatea oferită și pentru o astfel de inițiativă națională."
Livia Bibire - Coordonator judeţean PFBRo Iaşi, preşedinte Asociaţia Tinerii Ecologi Români Iași
"Acțiunea de plantare din 14 noiembrie a avut un mare succes în localitatea Bălțați. Împreună cu 600 de voluntari din companiile ieșene, organizații studențești, cetățeni din comunitate sau elevi am reușit să plantăm 15.000 de puieți. Nu am fi reușit fără sprijinul celor de la Direcția Silvică Iași, Penitenciarul Iași și fără sprijinul Primăriei Comunei Bălțați. Sunt fericită că toți cei care au venit să planteze un copăcel au venit cu sufletul și din dorința de a face o faptă bună. M-am bucurat să văd părinți care și-au adus copiii la plantare din dorința de a-i implica în astfel de acțiuni. Sunt mândră că am reușit să îndeplinim cu succes tot ceea ce ne-am propus."
Prof.univ.dr. Marin Soare – Prorector - Patrimoniu Agricol, Universitatea din Craiova
"Având în vedere scăderea drastică a suprafeţelor împădurite şi acutizarea fenomenelor extreme, mai ales în zona de sud a ţării, am aplicat cu promptitudine şi plăcere la această generoasă acţiune. Este un bun prilej de a conştientiza în opinia publică necesitatea unor astfel de acţiuni şi ne bucură faptul că există astfel de organizații şi oameni inimoşi, care promovează măsuri concrete de protecţia mediului și refacerea zonelor verzi. Susţinem total acest fel de iniţiative iar studenții au aderat cu entuziasm şi au fost încantaţi să fie implicaţi în cadrul acestor acţiuni."
Cosmin Bârzan - Preşedinte executiv Centrul pentru Resurse Civice
”Centrul pentru Resurse Civice este implicat  în iniţiativa Plantăm Fapte Bune în România din 2012. Fiecare dintre acţiunile de plantare la care am luat parte a constituit un prilej de bucurie pentru comunitate. Iar noi suntem onoraţi că am putut contribui la motive de sărbătoare pentru natura şi pentru dezvoltarea locală durabilă!”

Testimoniale Companii

George Stancu, Audit Partner BDO Audit
"Într-o lume în continuă schimbare – în care resursele naturale nu doar că se consumă într-un ritm alert, dar sunt de multe ori utilizate deficitar – participarea la inițiativele de reîmpădurire poate reprezenta un nivel minim de implicare al fiecăruia dintre noi; beneficiile unor astfel de acțiuni sunt greu de măsurat, pornind (mai ales) de la faptul că lăsăm generațiilor viitoare șansa la o viață trăită într-un mediu natural normal; nu trebuie omis nici faptul că în acest mod putem contribui la păstrarea unei calități optime a vieții noastre. Am ales să fim și în acest an alături de “Plantăm fapte bune în România”, inițiatorii unui program care aduce speranța unui viitor mai bun. Avem încredere că implicarea fiecărui membru al echipei noastre va aduce valoare adaugată proiectului şi, implicit, mediului care ne înconjoară.”
Alina Marinescu, JTI România
"`Plantăm fapte bune în România` a devenit un brand. Este impresionantă încrederea pe care o demonstrează voluntarii asociației. Sunt de admirat entuziasmul și pasiunea cu care se dedică, iar faptul că exemplul lor este urmat din ce în ce mai mult, în fiecare an, dovedește cât de nobil este sensul întregului demers.”
Echipa de voluntari Ericsson România
“Prin eforturile noastre vrem să demonstrăm că avem puterea să schimbăm soarta pădurilor din România şi să venim în sprijinul acestei inițiative cu beneficii pentru mulţi ani de acum înainte. Cu acest proiect, Ericsson continuă implicarea în campaniile de Corporate Social Resposibility, având drept obiectiv reducerea amprentei de carbon.”
Răzvan Iorgu, Managing Director CBRE
„În fiecare zi punem pe harta României lucruri durabile: clădiri de birouri, spaţii comerciale, proprietăţi industriale. Cele mai durabile lucruri rămân însă faptele bune pe care le facem pentru natură.”
Roxana Magopeț, Director de Marketing și PR FAN COURIER
„Am ales să fim parteneri ai asociației EcoAssist și, împreună, să ”plantăm fapte bune” pentru că, întotdeauna, faptele vor fi mai convingătoare decât vorbele oamenilor. A pune umărul la protejarea pădurilor României este o investiție într-un viitor sănătos și durabil al economiei, al fiecăruia dintre noi. Credem în acest proiect pentru că noi credem în oameni și în acțiuni durabile, în favoarea lor. ”Oriunde, cu plăcere”, ”plantăm fapte bune”
Irina Stoian, Director Resurse Umane Cetelem
“Am fost încântaţi de propunerea de a ne alătura voluntarilor iniţiativei “Plantăm fapte bune în România”. Astfel, am pornit la drum cu gândul de a implica cât mai mulţi colegi în această acţiune care ajută comunităţi şi mediul înconjurător. Suntem plăcut surprinşi de reactivitatea şi energia celor care au participat: 44 de colegi şi 5 copii ai acestora. Contribuţia noastră în mod susţinut la protejarea mediului înconjurător este importantă şi sperăm ca astfel de acţiuni să devină o tradiţie pentru noi toţi.”
Raluca Istrate, Sustainability Manager MEGA IMAGE
„Speranța noastră este că această colaborare ne va ajuta să ajungem în zone limitrofe populației, astfel încât oamenii să fie beneficiari direcți ai avantajelor spațiilor verzi: aer curat și sol nepoluat. Mega Image este partener al inițiativei “Plantăm fapte bune în România” din 2012 și am urmărit acest proiect crescând și dezvoltându-se organic de la un an la altul. Suntem mândri de ceea ce am realizat împreună până acum și vom continua cu același entuziasm.”
Alexandru Badea, CEO BRENNTAG România
„Istoria României este legată de pădurile României. Pădurile trebuie să fie prezent și viitor, nu doar istorie.”
Ramona Grozăvescu, Manager Comunicare & CSR Immochan
„Mă bucur mult că putem fi și în acest an alături de Plantăm fapte bune în România, în acţiunea de împădurire națională. Ne dorim să contribuim la reîmpădurirea ţării având în vedere că suprafaţa împădurită a României se situează sub media europeană de 30% şi sub limita ecologică necesară."
Mihaela Rusu, Director General Webhelp
„Este pentru a doua oară când Webhelp România se implică activ, alături de tinerii săi colaboratori, în acțiunile de împădurire realizate de Plantăm fapte bune în România. Poluarea și efectul de seră le resimțim cu toții. Stă în puterea noastră să îmbunătăţim calitatea aerului pe care îl respirăm și putem realiza acest lucru prin educație, acțiuni concrete și exemplul personal. Sperăm ca tot mai multe companii să se alăture acestui demers lăudabil.”
Anca Nuță, director Identitate & Comunicare UNICREDIT Țiriac Bank
„Colaborarea în cadrul `Plantăm fapte bune în România` ne-a adus multă satisfacție. Considerăm că este esențial ca inițiativele în care ne implicăm să ajute cu adevărat comunitățile vizate. Defrișările sunt o problemă serioasă în România și pot avea consecințe foarte grave pentru mediu și pentru viețile oamenilor, ceea ce face cu atât mai relevantă misiunea `Plantăm fapte bune în România`.”
Daniela Lazăr, Manager General Double Tree by Hilton, Bucharest
“Hotelul DoubleTree by Hilton Bucharest Unirii Square urmărește să fie un membru activ în cadru comunității prin implicarea în programe de resposabilitate socială. Cei 20 de angajați ai hotelului au fost prezențI în localitatea Malu, județul Giurgiu. Acesta este și motivul pentru care am ales să ne alăturăm campaniei “Plantăm! Îngrijim! Împădurim!” ca o echipă care dorește să planteze acești copaci și să aibă grijă de ei, așa cum avem grijă de clienții noștri astfel încât mâine natura să ne răsplătească cu un aer mai curat.”
Sándor Pozsik, Managing Director Algeco
"Ce ar exprima mai bine misiunea, viziunea şi valorile Algeco SRL decât plantarea de copaci? Vrem să trăim o viaţă sănătoasă şi plină de bucurie şi vrem să ne vedem nepoţii dansând în jurul copacilor pe care i-am plantat.”
Daniela Bănică, Administrator Quadra
“Participăm pentru prima dată la un proiect de o asemenea amploare şi suntem dornici să repetăm experienţa şi în viitor, pentru că implicarea noastră, a tuturor va face diferenţa pentru o viaţă mai bună pentru noi şi copiii noştri.”
Dan Boiangiu, Director General Arval Romania
"Modelul Arval de business pune clientul în centrul preocupărilor noastre, dar şi responsabilitatea socială, în toate aspectele sale. Ne referim mai ales la respectul pentru mediu şi la încurajarea responsabilităţii la volan iar anul acesta ne-a atras atenţia acest proiect, fiind unul foarte ambiţios dar în acelaşi timp cu efecte pe termen lung prin plantarea unui număr impresionant de copaci. Ne-am bucurat să fim voluntari şi să aducem o contribuţie la acţiunea de plantare efectivă dar şi ca partener de mobilitate, acesta fiind chiar ADN-ul Arval."
Liu Ke, Presedinte Huawei
"În colaborare cu „Plantăm fapte bune în România”, în noiembrie 2015, Huawei a participat la o activitate de împădurire, pentru a face mediul local mai frumos și pentru a face ca populația din România să conștientizeze problemele de mediu. Plantarea de copaci face parte din planul nostru de CSR, iar prin aceasta ne dorim să aducem împreună comunități și să contribuim pozitiv la conservarea mediului înconjurator.”
Daniela Ghimpețeanu, PR Coordinator Sony Pictures Television
"Ne-am bucurat să găsim în echipa proiectului oameni care pot să mute din loc mentalități, să aducă la un loc oameni pasionați, care vor să schimbe România. Rețelele Sony Pictures Television îndeamnă oamenii să își imagineze o lume mai bună. În toamna lui 2015, proiectul Plantăm Fapte bune în România este calea prin care am reușit să vizualizăm, concret, un colţ din viitorul nostru. România are nevoie de mai multe fapte bune plantate de fiecare dintre noi."
Sorin Samonid, Director General Continental Anvelope Timișoara
"Ne-am implicat mereu în sprijinirea unor proiecte pentru comunitate, iar propunerea venită din partea asociației ECO CLUB Timișoara de a ne alătura acțiunii "Plantăm fapte bune în România" ne-a ajutat să ducem mai departe această tradiție. De aceea, ne bucurăm atunci când reușim să aducem un plus de valoare prin proiectele cărora ne dedicăm și când contribuim la îmbunătățirea calității vieții angajaților noștri și comunității locale în general. Mulțumesc colegilor mei de la Continental Anvelope Timișoara care s-au implicat în acest proiect și mulţumesc asociației pentru rolul său esențial în derularea lui."
Melinda Szucs – Office Manager Digital Education Timișoara
"A fost primul an în care ne-am implicat în initiațiva de împădurire națională „Plantăm fapte bune în România” și am colaborat cu cei de la ECO CLUB Timișoara. Suntem mândri de echipa noastră și de orașul nostru pentru participarea într-un număr atât de mare la această acțiune. Deși a fost un efort, mai ales pentru niște „șoareci de birou” cum suntem noi, am plantat cu spor și voie bună, știind că vom fi contribuit la o lume mai bună, mai verde. Mulţumesc ECO CLUB Timișoara pentru buna organizare și sper că vom reuși în 2016, într-un număr și mai mare, să plantăm și mai mulți puieți."
Valentina Morodan, Director Resurse Umane TRW Automotive Safety Timișoara
"Am ales să ne implicăm în programul “Plantăm fapte bune în România” pentru că susținem cu tărie “gândirea verde”. Succesul proiectului nu s-a văzut doar prin numărul de puieți plantați, unul laudabil de altfel, ci și prin numărul de oameni care au înțeles mesajul pe care această inițiativă a dorit să îl transmită: să reîmpădurim România atât pentru noi cât și pentru generațiile următoare. Ne mândrim cu faptul că angajații noștri au fost acolo. Uitându-ne în urmă, considerăm că ne am atins scopul la Utvin și eforturile de acum vor bucura inclusiv adulții de mâine."

Testimoniale Autorități

Mihai Drăgan, Director de Comunicare, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor
"În numele Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor țin să îi felicit pe organizatorii inițiativei Plantăm Fapte Bune în România pentru dedicarea, implicarea și profesionalismul de care au dat dovadă, în organizarea acțiunilor de plantare din anul 2015. A fost o mobilizare exemplară, iar rezultatele s-au văzut, atât în teren, ca număr de puieți plantați, cât și în reacțiile cetățenilor care s-au alăturat inițiativei. Ne dorim ca acest proiect să continue și în viitor și sperăm ca aportul nostru să continue să fie de folos."
Claudiu Cătălin Bejan, Director General Administraţia Naţională a Penitenciarelor
"Unul dintre principalele obiective ale Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor îl constitituie reintegrarea socială a persoanelor private de libertate, sens în care importanţa activităţilor cu caracter educativ, raportat în muncă sau voluntariat, este incontestabilă. Apreciem în mod deosebit efortul depus de Asociaţia EcoAssist pentru realizarea acţiunilor de împădurire a ţării pe bază de voluntariat. Considerăm benefică implicarea deţinuţilor în astfel de acţiuni care, pe lângă scopul declarat, au efecte atât pentru îmbunătăţirea imaginii de sine a acestora, cât şi a percepţiei comunităţii. Vă felicităm şi vă asigurăm totodată de întreaga noastră consideraţie."
Grant Peehler, Coordonator Operatiuni CiMiC (Civil - Military Cooperation) US Marines - Black Sea Rotational Force 16.1
"A fost o oportunitate grozavă pentru soldaţii, marinarii şi puşcaşii marini americani să se alăture, în parteneriat cu Primăria Peştera şi voluntari din comunitatea locală, pentru a ajuta iniţiativa Plantăm fapte bune în România. Am făcut echipă cu românii pentru că acestă iniţiativă va asigura o Românie mai verde şi un viitor mai luminos tuturor celor care vin după noi."
Gigi Ion Matei, primar interimar Râmnicu Vâlcea
"M-am raliat acţiunii ”Plantăm fapte bune în România” încă de la început, considerând-o benefică nu doar pentru mediul înconjurător, dar mai ales pentru societatea civilă a Râmnicului, care a demonstrat solidaritate şi o participare fără precedent în susţinerea unei idei nobile. Apreciez iniţiativa Asociaţiei EcoAssist şi îi asigur de întreaga disponibilitate a municipalităţii pentru viitoare colaborări. Pe viitor vom oferi tot sprijinul prin personalul nostru calificat, asistență tehnică pentru toate lucrurile specifice sectorului silvic. Dorim mult succes în realizarea acestui admirabil proiect, cu un nume atât de sugestiv - „Plantăm fapte bune în România”."
Teodora Anghelescu, primar localitatea Bezdead, județul Dâmbovița
"`Plantăm fapte bune în România` a avut un rol esențial în stoparea alunecării de teren pe o suprafață de 2 ha, ce aparține izlazului Valea Sărată din localitatea Bezdead. În cadrul campaniei Plantăm! Îngrijim! Împădurim! realizată de Asociația EcoAssist, inițiatorul proiectului, s-au plantat 10.000 de puieți, obținuți prin sponsorizarea Ocolului Silvic Târgoviște. Puieții au fost plantați cu sprijinul voluntarilor din comuna Bezdead și din toată țara, iar de rezultate se vor bucura localnicii. De asemenea, apicultorii din Bezdead vor beneficia de rezultatele plantării copacilor."
Vasile Aştefanei, primar localitatea Bălţaţi, judeţul Iaşi
"`Plantăm fapte bune în România` merită tot respectul pentru modul de implicare în organizarea şi efectuarea acţiunilor de împădurire a celor 15 hectare de teren degradat din comuna Bălţaţi. Încă de la începutul acestui proiect, reprezentanţii asociaţiei EcoAssist au dat dovadă de profesionalism şi pregătire, în atragerea de voluntari pentru realizarea proiectului, prin diferite medii sociale, reuşind să sensibilizeze multi tineri, care să participe la astfel de acţiuni nobile. Le mulţumesc din suflet tuturor şi le vom fi alături de câte ori va fi nevoie."
Şoavă Eugen, Primar localitatea Malu, judeţul Giurgiu
"Iniţiativa de împădurire pe bază de voluntariat Plantăm fapte bune în România contribuie la creşterea suprafeţei împădurite a ţării. Această iniţiativă reprezintă o gură de aer şi o speranţă pentru viitorul nostru. Importanţa majoră a acestei acţiuni  a făcut ca cetăţenii comunei Malu să se mobilizeze şi, împreună cu 200 de voluntari veniţi din Bucureşti au participat la plantarea a peste 4000 de puieţi. Mălurenii sunt pregătiţi să protejeze şi să îngrijească aceşti puieţi care peste ani vor fi simbolul omeniei şi al preţuirii naturii."
Ion Nedelcu, Primar localitatea Rojişte, judeţul Dolj
"Românul e frate cu codrul. E o realitate, chiar dacă, din păcate, nu cea de…fiecare zi. “Plantăm fapte bune în România” ne-a adus pe drumul cel bun, acela în care cu toții ne-am adus aminte de o altă vorbă din bătrâni. Aceasta spune că, dacă am tăiat un copac, să plantăm alți zece în locul lui. Noi, în comuna doljeană Rojiște, asta am făcut. Am creat parazăpezi naturale, prin realizarea unei perdele de protecție pe DN 55, până la Tâmburești. Le mulțumim organizatorilor că ne-au dat ocazia să fim un exemplu pentru ceilalți, sperăm unul care să-i molipsească. Pentru că dintre toate bunurile date de pământ, natura este aerul ce-l respirăm și prin el trăim şi încă mai e timp să-l prețuim la adevărata lui valoare. Am întâlnit o echipă frumoasă, în mare parte tineri, care ne-au dat speranță și încredere într-un viitor  de “aur verde”. Pentru asta le mulțumim!"
Marcel CORÎCI – Primar Comuna GRECEȘTI
"Din primul moment în care am auzit de această inițiativă, am decis să ne alăturăm echipei “Plantăm fapte bune în România”. Pentru comuna Grecești, acești arbori erau necesari din cauza riscului de alunecări de teren din zonă. Dar nu trebuie să vorbim doar de localitatea noastră sau de județul Dolj, ci de întreaga țară. Genul acesta de acțiune este o adevărată binefacere pentru natură. Depinde doar de noi dacă vrem să ne lăsăm înconjurați de păduri sau peisaje deșertice, ce nu ne aduc niciun folos.Credem că numai împreună putem produce schimbarea în bine de care cu toții avem nevoie. Și printr-un astfel de proiect am demonstrat că se poate. Felicităm întreaga echipă și vă asigurăm de spijinul nostru în organizarea evenimentelor ulterioare desfășurate în folosul comunității."
Constantin Dumitru Laurenţiu, Primar al comunei Beceni, judeţul Buzău
"Graţie colaborării mai multor parteneri locali şi naţionali în organizarea acţiunii de împădurire desfaşurată în cadrul proiectului “Plantăm fapte bune în Romania”, am reuşit să aducem acest gen de acţiuni la un nou nivel cantitativ şi calitativ, obţinând o mai bună înţelegere de către societate a importanţei comportamentului ecologic responsabil, ce are ca principal scop asigurarea unui mediu propice dezvoltării armonioase şi în echilibru cu natura pentru generaţiile viitoare. În speranţa unei colaborări viitoare la fel de avantajoasă, mulţumesc tuturor celor implicaţi şi le doresc mult succes în tot ceea ce întreprind!"

Spotul TV al iniţiativei


Spoturi radio




Filme utile





Resurse Plantăm fapte bune în România (PFBRo)