Ţuca Zbârcea & Asociaţii ne susţin

image description

Începând cu anul 2011, proiectele noastre beneficiază şi de sprijinul firmei de avocatură Ţuca Zbârcea & Asociaţii. Acest sprijin a venit sub forma de ore de voluntariat de specialitate din partea unei echipe de avocaţi specializaţi în proprietate intelectuală, protecţia datelor cu caracter personal, drept societar/comercial, dreptul muncii. Aportul avocaţilor firmei s-a tradus, printre altele, în înregistrarea cu succes a mărcii “Plantăm fapte bune în România” la OSIM, precum şi înregistrarea Asociaţiei EcoAssist, reprezentantul legal al iniţiativei, ca operator de date cu caracter personal.

Alături de aceste servicii, echipa de avocaţi a decis de la începutul acestui an să ofere ore de asistenţă pro bono şi pentru consilierea juridică necesară componentei noastre “Harta tăierilor de păduri”. Astfel, acest sprijin ne va veni sub forma consultanţei juridice necesare urmăririi unui dosar penal deschis în urma acţiunii din judeţul Argeş, octombrie 2012, în cadrul căruia a fost identificată o tăiere de pădure ilegală, cu un prejudiciu evaluat de către autorităţi la 565.737,70 RON (aproximativ 100.000 EUR).

Mulţumim echipei Ţuca Zbârcea & Asociaţii care ne ajută să construim iniţiativa şi să ne atingem obiectivele propuse!