Fă cadou 
un copăcel
Daruiește-ți ziua de naștere
logo-plantam-fapte-bune@2x

Toamna se plantează copacii

În acest anotimp vom mobiliza aproximativ 1.000 de români care fie să completeze plantaţiile deschise în acest an (în judeţele Ialomiţa, Satu Mare şi Timiş), fie să planteze puieţi în trei noi judeţe: Constanţa, Iaşi şi Prahova. Astfel, în fiecare weekend din luna noiembrie vă aşteptăm alaturi de noi cu activităţi din plin! 

Concret, vom interveni acolo în locuri greu încercate de dezastre naturale:  vom deschide acţiuni de împădurire pe un teren agricol ce a suferit de alunecări de suprafaţă (Breaza – judeţul Prahova) şi pe două terenuri agricole degradate (Bălţaţi – judeţul Iaşi şi Chirnogeni – judeţul Constanţa).

Nu am putea să plantăm atâtea fapte bune fără sprijinul unor parteneri serioși, implicați în proiecte de responsabilitate socială. Acţiunile din Argeş, Ialomiţa, Mureş, Satu Mare şi Timiş sunt posibile datorită primirii unui grant din partea Fundaţiei UPS, căreia am dori să-i mulțumim încă o dată pe această cale. Am fost deosebit de onorați pentru că am câștigat locul al doilea al concursului de proiecte „Fabrica pentru un Viitor Curat” organizat de către Mega Image.  Acest lucru ne va permite să demarăm acţiunile din judeţele Constanţa şi Prahova. Avem alături de noi și comunitatea românească din Emiratele Arabe Unite, ale căror donații se vor materializa în demararea acţiunii din judeţul Iaşi. De asemenea, resurse şi participanţi la acţiunile noastre vor veni din partea JTI România, XEROX România, Orange România, UPS România, Mega Image, Adobe, Wrigley’s, Danone, AVON, BGS sau Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Ialomiţa.

Dacă îţi doreşti să te implici alături de noi, iată calendarul activităţilor:

  • 10 noiembrie: Breaza (jud. Prahova)
  • 17 noiembrie: Armăşeşti (jud. Ialomiţa) şi Livezile (jud. Timiş)
  • 24 noiembrie: Vulturu (jud. Constanta)

Programul de lucru este 10:00 - 17:00.

Te rugăm parcurge instructajul şi manualul pentru ziua de plantare. Asigură-te că îţi poţi asigura transportul în data şi spre localitatea alese de tine.

Apoi înscrie-te pe adresa: [email protected]

Te aşteptăm cu drag !

magnifiercrosschevron-down