Fă cadou 
un copăcel
Daruiește-ți ziua de naștere
logo-plantam-fapte-bune@2x

România plantează pentru mâine!

OMV Petrom plantează 70.000 de copaci în luna noiembrie!

► Peste 70.000 de copaci vor împăduri o suprafață de 13,5 hectare de teren
► 8 acțiuni de plantare în 7 județe: Giurgiu, Teleorman, Prahova, Dolj, Ialomița, Constanța și
București
► Cei care doresc să participe, ca voluntari, se pot înscrie pe www.taraluiandrei.ro
OMV Petrom demarează, în această toamnă, o amplă campanie de plantare - „România plantează pentru mâine”. Campania se desfășoară în 7 județe din țară, în parteneriat cu 7 ONG-uri de mediu. În noiembrie, angajații companiei, alături de alți voluntari, vor planta 70.000 de copaci pe
o suprafață de 13,5 hectare.
Începând din 2008, OMV Petrom este unul dintre cei mai mari promotori privați ai acțiunilor de plantare, cu peste 700.000 de copaci plantați pe o suprafață de 140 de hectare până în prezent. Pădurile au un rol important în absorbția și stocarea dioxidului de carbon (CO2) din atmosferă, de aceea plantarea copacilor ca mod de protejare și păstrare a pădurilor este o soluție cheie bazată pe natură, pentru a preîntâmpina riscurile ce survin în urma schimbărilor climatice. OMV Petrom își propune să continue campaniile de plantare și în următorii 3 ani.
Acțiunile de plantare se vor derula în parteneriat 7 ONG-uri: Act for Tomorrow, Mai Mult Verde, Pădurea Copiilor, Plantăm fapte bune în România, Viitor Plus, Pro Eco Tur și Parcul Natural Văcărești. De asemenea, acestea vor asigura mentenanța zonelor plantate în următorii 2-3 ani.
Cele 8 plantări vor avea loc după cum urmează:
- 2 noiembrie: Corbu (Constanța) și Bistreț (Dolj)
- 16 noiembrie: Vânătorii Mici (Giurgiu), Grindu (Ialomița) și Parcul Văcărești (București)
- 23 noiembrie: Mârșani (Dolj) și Tinosu (Prahova)
- 30 noiembrie: Videle (Teleorman)
Voluntarii se pot înscrie pe site-ul https://www.taraluiandrei.ro
Această campanie contribuie la susținerea a trei obiective din Agenda 2030 de Dezvoltare Durabilă: (13) Acțiunea asupra Climei, (15) Viața pe Pământ și (17) Parteneriate pentru Realizarea Obiectivelor.
Pentru mai multe informații despre plantare și despre programele de responsabilitate socială ale OMV Petrom, vă rugăm să accesați https://www.taraluiandrei.ro


magnifiercrosschevron-down