Direcționează 20% din impozitul pe profit datorat statului către pădurile din țara noastră.

 

 

Din 2011, contribuim la creșterea suprafeței împădurite a României și nu o facem singuri. Acțiunile noastre au la bază implicarea tuturor celor care ne susțin fie prin participarea la acțiunile de împădurire, fie prin suport financiar.

Plantarea unui puiet și îngrijirea lui până la reușita finală costă echivalentul în RON a 3 EURO. Printr-un simplu calcul, vei afla câți copaci puteți planta, prin implicarea companiei în care îți desfășori activitatea.

Iar dacă decizi să te implici, îți comunicăm că plata trebuie efectuată până la 31 decembrie pentru a se considera parte din anul fiscal în curs; dacă plata se face după această, va fi considerată sponsorizare aferentă anului următor.

Cum redirecționezi 20% din impozitul pe profit al companiei tale

–  completezi contractul de sponsorizare cu datele firmei și cu suma de sponsorizare și  îl trimiți în format editabil la adresa simona.camburu@plantamfaptebune.ro
–  ulterior primești de la noi, contractul, în 2 exemplare, semnat și ștampilat în original, la adresa indicată de tine. Ne vei returna un exemplar semnat.

Condițiile cumulative pentru această facilitate fiscală sunt:

– compania trebuie să fie plătitor de impozit pe profit;
– acțiunea trebuie justificată prin contract încheiat potrivit prevederilor legale;
– fondurile direcționate trebuie să fie sub cea mai mică dintre limitele precizate mai jos:
1. 5‰  din cifră de afaceri, sau
2. 20% din impozitul pe profit datorat.

(În cazul în care suma depășește cele 2 condiții procentuale, diferența este considerată deductibilă dar pentru perioada fiscală următoare și se deduce din impozitul pe profit aferent următorilor 7 ani).

Legea Sponsorizării (32/1994) și Codul Fiscal (227/2015), cu modificările și completările ulterioare, permit contribuabililor plătitori de impozit pe profit să investească în dezvoltarea societății românești, fără niciun cost. Plătesc impozit pe profit companiile cu peste 1,000.000 EURO cifră de afaceri, care pot direcționa până la 20% din impozitul pe profit către ONG-uri – în limita a 0.5% din cifra de afaceri – sumă ce se poate scădea din impozitul pe profit de plată.

Conform ordonanței 25/2018, microîntreprinderile – companiile care au mai puțin de 1 milion de euro cifră de afaceri și care sunt impozitate pe venit – pot deduce sponsorizări până la 20% din impozitul pe venit, oferind sponsorizări doar ONG-urilor care sunt furnizori de servicii sociale acreditaţi cu cel puţin un serviciu social licenţiat.

De ce să ne susții:

Cifrele noastre spun totul despre perseverența cu care, an de an, ne facem treaba:  34.899 de voluntari au plantat și îngrijit 763.028 de copăcei pe un total de 235 hectare de terenuri publice neproductive în 27 de judeţe.  În 2013 inițiativa a primit Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principesa Margareta a României, iar de-a lungul anilor i s-au acordat zece distincții din partea comunității.

Dacă vrei să ne cunoști, te invităm la următoarele acțiuni pe care le vom organiza în primăvara anului viitor.