Ne întoarcem la Lețcani pentru noi acțiuni de împădurire

Plantăm fapte bune în România a deschis sezonul împăduririlor de toamnă în data de 3 noiembrie iar acțiunile continuă până la final de lună. În 10 noiembrie sunt programate noi împăduriri, una dintre ele fiind la Lețcani, în județul Iași.

“Vom planta 5.600 de puieți de sălcioară pe o suprafață de 2 ha aparținând comunei Lețcani, teren predispus la degradare și eroziune pluvială. Prin acestă acțiune de împădurire dorim să insulfăm comunității grija față de mediul care ne înconjoară, față de aerul pe care-l respirăm. Obiectivul principal al acțiunii este conștientizarea celor din jurul nostru că natura este o componentă principală a vieții și, nu în ultimul rând, urmărim atragerea cât mai multor persoane în acțiuni de voluntariat. Consider că participarea la acțiunile de împădurire este o declarație de iubire a naturii și a dorinței noastre de a produce o schimbare în bine“, a declarat Livia Bibire, coordonatorul județean Iași.

Este a treia acțiune de împădurire organizată de Plantăm fapte bune în România la Lețcani după ce, în 2016, initiațiva a organizat două plantări în localitatea ieșeană.

Terenurile care vor fi împădurite sunt fără vegetație forestieră și sunt predispuse sau afectate de diferite procese de degradare (eroziune pluvială, alunecări de teren, sărăturare, poluare sau eroziune eoliană).

Partenerii naționali Plantăm fapte bune în România sunt JYSK, Bergenbier și Dedeman. Alături de ei, susțin financiar inițiativa CEC Bank, Daikin, FAN Courier, Groupe Renault România, Kaufland, SIXT România, Skanska și Yusen Logistics.

Participă cu voluntari Alten, Basware, Coca-Cola HBC, Daikin România, KPMG, LIDL și Rompharm.

Organizatorii acțiunii sunt Asociația EcoAssist, Asociația ”Tinerii Ecologi Români din Iași” – TERIS, Direcția Silvică Iași, Primăria și Consiliul Local al Comunei Lețcani.