Mişcarea „Plantăm fapte bune în România” a împădurit 5 hectare la Armăşeşti

Sâmbată, 29 octombrie, a avut loc prima acţiune de împădurire de anul acesta organizată de mişcarea „Plantăm fapte bune în România”.

Acţiunea a fost pregătită cu cinci persoane din Bucureşti şi o persoană din judeţ, instituţii partenere precum Consiliul Local Armăşeşti, Ocolul Silvic Urziceni. Perioada de pregătire a fost de 4 luni, fiind derulate mai multe acţiuni în paralel: pregătirea unei Hotărâri de Consiliu Local, analiza solului, identificare speciilor de arbori compatibile cu compoziţia chimică a solului, realizarea proiectului tehnic cât şi recrutarea şi instruirea voluntarilor. Bugetul necesar până în ziua de plantare a fost de 13.407 RON, obţinut din sponsorizări, donaţii şi sprijin al Primăriei Armăşeşti. Ulterior, activităţile programate la Armăşeşti în beneficiul comunităţii vor cuprinde dublarea numărului de puieţi de frasin şi monitorizarea întregii plantaţii timp de 3-4 ani (prin descopleşiri, praşile sau completări de plantare a puieţilor care nu au prins) până la declararea stării de masiv de către Ocolul Silvic Urziceni.

Mai mult, voluntarii din localitatea Armăşeşti, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Ialomiţa şi cei din companiile BGS, JTI, PROVIDENT, UPS şi XEROX s-au angajat atât la plantarea puieţilor, cât şi la revenirea în următorii ani la acţiunile programate.

În acest weekend au participat 388 de voluntari care au plantat un procent de 85% din terenul identificat drept Tarla 333 a localităţii Armăşeşti cu specii de mojdrean (fraxinus ornus), plop alb (populus alba) şi glădiţă (geditsia triacanthos). Finalizarea lucrărilor va fi realizată cu elevi ai Grupului Şcolar „Iordache Zossima” Armăşeşti, în cursul zilelor de luni şi marţi (31 octombrie, respectiv 1 noiembrie), odată ce va fi finalizată operaţiunea de săpare a gropilor.

Echipele de organizatori ai mişcării „Plantăm fapte bune în România” vor continua  cu acţiuni de împădurire în localităţile Tigveni – judeţul Argeş şi Tăureni – judeţul Mureş în data de 5 noiembrie cât şi în localităţile Ardud – judeţul Satu Mare şi Livezile şi Dudeştii Vechi – judeţul Timiş în data de 12 noiembrie.