Fă cadou 
un copăcel
Daruiește-ți ziua de naștere
logo-plantam-fapte-bune@2x

Împădurim la Lețcani

letcani-12-noiembrie

„Pe 12 noiembrie continuăm faptele bune la Lețcani. Alături de noi vor fi 400 de oameni cu suflet mare, oameni care doresc să contribuie la împiedicarea alunecărilor de teren din localitatea ieşeană, zona Tabăra de Vară, prin împădurire. Vom planta 10.000 de puieți de frasin și stejar puși la dispoziție de către Direcția Silvică Iași. Așteptăm alături de noi voluntari care să planteze fapte bune!”, mărturiseşte Livia Bibire, coordonator judeţean Iaşi.

Primăria localităţii Leţcani, din judeţul Iaşi a răspuns apelului lansat de „Plantăm fapte bune în România”.

2 hectare care fac parte dintr-o zonă care se confruntă frecvent cu alunecările de teren vor fi împădurite cu aproximativ 10.000 de puieţi de frasin şi stejar, prin implicarea celor 400 de voluntari prezenti la acţiunea din 12 noiembrie.

Voluntarii vor primi în urma activității de plantare sau de organizare certificatul Green Endorsement, recunoscut în CV de peste 30 de companii de renume (detalii pe www.plantamfaptebune.ro, secțiunea Green Endorsement).

Acţiunea din 12 noiembrie este realizată cu sprijinul următorilor parteneri instituţionali: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, R.N.P - Romsilva, Jandarmeria Română şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Partenerii şi sponsorii locali sunt: Directia Silvică Iaşi,Primăria Lețcani, Uniunea Studenților din România, Crucea Roșie Iași, Optymyze, UniCredit Bank şi  Xerox.

Detalii despre acţiunile din cele 9 judeţe precum şi informaţii despre înscrieri sunt disponibile pe www.plantamfaptebune.ro

Pune în calendar al doilea weekend din noiembrie, ca fiind data în care vei schimba în bine soarta pădurilor din România!

Despre „Plantăm fapte bune în România”

Din 2011 şi până în prezent,  22.180 voluntari au plantat și îngrijit 462.200 puieți pe un total de 135,5 hectare de terenuri publice neproductive în 21 de judeţe. În 2013 inițiativa a primit Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principesa Margareta a României, iar de-a lungul anilor i s-au acordat șase distincții din partea comunității. Reprezentantul legal al inițiativei este Asociaţia EcoAssist din București.

Persoană de contact:

Livia Bibire, Coordonator judeţean Iaşi: [email protected]

magnifiercrosschevron-down