Faptele bune au prins rădăcini și la Topoloveni

Faptele bune au prins rădăcini și la Topoloveni

<<De cât timp aveți nevoie pentru a învăța limba chineză? Răspunsuri: francezul: un an, americanul: șase luni, românul: când avem examen?>>…un banc cu tâlc, dacă îmi permiteți asocierea de termeni, pe care un înțelept al locului mi l-a împărtășit. La Topoloveni, am întâlnit oameni determinați, motivați și dornici să contribuie la realizarea unei acțiuni de plantare de succes, pentru care tot ceea ce contează (precum și în bancul topolovenian) este reușita.

Așa a și fost! Cu ajutorul a 280 de voluntari am izbutit ca în ultima zi din martie să plantăm 6.000 de puieți de frasin, gorun (unul din frații stejarului) și paltin pe un teren aflat în pantă, predispus la alunecări de teren. Fie ca puieții să crească cu ritmul cu care celebra marcă locală – magiunul de Topoloveni – a reușit să depășească hotarele țării și să facă cunoscută tradiția locală”, a declarat Mihai Enescu, inginer silvic și coordonatorul acțiunii de la Topoloveni.

Am fost susținuți de voluntari din cadrul companiilor Anchor, Bearing Point, Brenntag, Business Mark, Cargill Agricultura, Carmeuse, Coca Cola HBC, Fitbit, JYSK, Keloggs, Luxoft și WIPRO.

Voluntarii vor primi în urma activității de plantare sau de organizare o diplomă Green Endorsement, recunoscută în CV de peste 30 de companii de renume (detalii la secțiunea Green Endorsement).

Asistența tehnică de specialitate a fost asigurată de specialiști silvici din cadrul Ocolului Silvic Topoloveni, de inginerii silvici voluntari și de studenții Specializării Silvicultură a Facultății de Agricultură din București. Holland Farming și Forest Design au asigurat reușita acțiunii din punct de vedere tehnic.

Partenerii naționali ai inițiativei sunt: Dedeman, FAN Courier, Coca Cola HBC și Tibbett Logistics.

Organizatori locali au fost: Primăria și Consiliul local al orașului Topoloveni.

Mulțumim tuturor voluntarilor și partenerilor care au făcut posibilă acțiunea din această primăvară!

plantare brazi