Fă cadou 
un copăcel
Daruiește-ți ziua de naștere
logo-plantam-fapte-bune@2x

Prin efort colectiv și susținut, inițiativa națională de împădurire Plantăm fapte bune în România anunță rezultatele acțiunilor de împădurire de toamnă. 310,000 de puieți forestieri și arbori și arbuști ornamentali au fost plantați în localități pe o suprafață de 64 de hectare din întreaga țară.

2.000 de voluntari au luat parte la acțiunile organizate pe terenuri aflate în proprietate publică. De asemenea, echipa de proiect a organizat și acțiuni cu zilieri și echipamente mecanizate, pentru a planta fie în numele companiilor care au susținut financiar inițiativa, fie acolo unde iarna timpurie a făcut imposibilă prezența voluntarilor.

Și acțiunile de plantare din toamnă aceasta au fost sub semnul diversității: rural și urban, în fond forestier, dar și în parcuri și curțile școlilor, cu zilieri și cu voluntari, atât puieți ornamentali, cât și forestieri, în toate formele de relief și în toate regiunile țării.

“La finalul sezonului de împădurire numărăm 13 ani de fapte bune în România alături de cei 50.000 de voluntari care ne-au fost alături în tot acest timp. Ne mândrim cu pădurile plantate și cu voluntarii fideli cauzei noastre pentru că suntem convinși că voluntariatul nu te face super erou dar, cu siguranță te transformă într-o variantă mai bună a ta.”, a declarat Simona Camburu, Coordonator Fundraising Plantăm fapte bune în România.

Partenerii naționali din 2023 sunt JYSK, OMV Petrom și Wipro. Alături de ei, se implică financiar Allianz-Țiriac Asigurări, Apa Nova, Barlinek, Dedeman, IMSAT, Kaufland România, Orange, Raiffeisen Bank, Rompetrol, Temenos și Uipath.

Mulțumim tuturor celor care se implică în cauza pădurilor!

Toamna aceasta, 20.000 de copaci au prins rădăcini în județul Alba, în cadrul unei acțiuni de împădurire organizată de Plantăm fapte bune în România și sponsorizată de JYSK.

Startul a fost dat printr-un eveniment de plantare cu voluntari, la care au participat angajați JYSK din zonă și copii de la școala generală din Abrud, județul Alba.

A fost cel de-al șaptelea an în care JYSK susține o acțiune de împădurire realizată de Plantăm fapte bune în România și cel de-al cincilea an în care compania plantează în județul Alba, în zona Roșia Montană. De la începutul parteneriatului cu Plantăm fapte bune în România, în anul 2017, JYSK a susținut financiar plantarea a 152.000 de puieți în județele Alba (122.000 de puiei) și Dâmbovița (30.000 de puieți).

Simona Camburu, Coordonator Fundraising Plantăm fapte bune în România, povestește mai multe despre acțiunea de plantare:

,,Ziua de plantare a fost ca la carte - cu voluntari punctuali, echipați corespunzător pentru o plantare pe munte. De unde pot spune că se vede o experiența voluntarilor după cei 7 ani de colaborare, în care alături de echipa JYSK am plantat an de an zeci de mii de puieți forestieri. I-am avut alături de noi și pe elevii școlii generale din Abrud, din ciclul gimnazial, însoțiți de profesori. Ne-am permis, astfel, să le oferim câteva ore de silvicultură, pe înțelesul lor, despre puieții de molid, tehnica de plantare, arborii maturi din teren și restul elementelor care formează ecosistemul forestier. S-a lucrat în echipe de cate 2 -3 voluntari, acestea fiind completate de către inginerii silvici ai Plantam fapte bune in Romania si ai Ocolului Silvic Abrud”, a spus Simona Camburu.

Angajații JYSK s-au simțit foarte bine, s-au bucurat de natură și de munca în echipă alături de elevi.

Elena Gordan, Store Manager JYSK Petroșani, a participat pentru cel de-al treilea an ca voluntar la plantare.

„În general, îmi place să fac lucruri pentru natură. A fost frumos pentru că anul acesta am plantat alături de copii. Ei au fost încântați și foarte deschiși, chiar aveau fiecare câte o sapă micuță a lor, pentru a planta. La noi în zona nu au loc prea multe activități de acest gen, de-asta mă bucur foarte mult că JYSK organizează o plantare și pot participa. Pentru anul viitor mă înscriu de acum!”, spune Elena Gordan.

Plantarea celorlalți puieți a continuat în luna noiembrie mecanizat și cu ajutorul zilierilor. În total, 20.000 de puieți s-au adăugat celor peste 102.000 plantați începând din anul 2019 în zona Roșia Montană-Abrud pe terenurile administrate de Ocolul Silvic Abrud.

Plantarea 2023 în cifre:

București, 27 iunie - Inițiativa națională de împădurire pe bază de voluntariat Plantăm fapte bune în România publică Raportul anual de activitate pentru 2022.

 Peste 730.000 de puieți au fost plantați în 2022. Astfel, 165 de hectare din 40 de localități sunt acoperite de peste 100 de specii alese cu grijă de către inginerii silvici din echipa organizatorică pentru a se adapta cât mai bine condițiilor specifice atât din mediul rural  unde au fost vizate, cu precădere, terenuri degradate, cât și din mediul urban, unde au fost înființate mini-păduri și aliniamente stradale.

Echipa de proiect a organizat și acțiuni atât cu voluntari, cât si cu zilieri, pentru a planta în numele companiilor care au susținut financiar plantarea puieților.

“Anul 2022 a fost unul intens și plin de satisfacții. Alături de colegii mei, am vizitat zecile de plantații instalate de la debutul inițiativei și până în prezent, monitorizându-le constant și intervenind cu lucrări de întreținere și/sau de completări acolo unde a fost cazul. După cum îmi place mie să zic: e ca în viața de părinte! Faci un copil și te asiguri că acesta va urma toate treptele școlii, de la pregătitoare până la universitate. Așa se întâmplă și cu tinerele noastre păduri. Nu le plantăm și revenim după 10 ani la ele. Le vizităm de mai multe ori pe an și le ajutăm să crească, când au nevoie. Ajutorul constă în lucrări de descopleșire, de mobilizare a solului, de stropiri împotriva afidelor ori a făinării, de completări ș.a.”, a declarat Mihai Enescu, inginer silvic în cadrul inițiativei Plantăm fapte bune în România.

Pepiniera Plantăm fapte bune în România a început să producă puieți, având și un rol didactic, completând acțiune de plantare organizate în școli.

Conferințele Plantăm fapte bune în România organizate live pe pagina de Facebook împreună cu specialiști din silvicultură și din domenii conexe au contribuit la caracterul educațional al proiectului.

Raportul Plantăm fapte bune în România 2022 este disponibil aici.

Partenerii naționali în 2022 au fost Dedeman, Endava, FAN Courier, JYSK, OMV Petrom și Unilever. Alături de ei, s-au implicat financiar Allianz-Țiriac Asigurări, Ameropa, Bergenbier, H Essers, Holcim, Kaufland, Rompetrol, Philip Morris, Orange, Temenos și Wipro.

Plantăm fapte bune în România mulțumește tuturor celor care se implică în cauza pădurilor.

București, 11 mai - Inițiativa națională de împădurire pe bază de voluntariat Plantăm fapte bune în România a plantat 377.000 de puieți în primăvara acestui an. 73 de hectare aflate în proprietate publică au fost acoperite cu peste 80 de specii forestiere și ornamentale.

2.350 de voluntari au luat parte la acțiunile organizate în 32 de localități din 17 județe ale țării, plus o acțiune în Republica Moldova. Echipa de proiect a organizat și acțiuni cu zilieri și echipamente mecanizate, pentru a planta în numele companiilor care nu au participat cu voluntari, dar au susținut financiar plantarea puieților. Mai mult ca oricând, acțiunile de plantare din primăvara aceasta au fost sub semnul diversității: rural și urban, în fond forestier, dar și în parcuri și școli, cu zilieri și cu voluntari, atât puieți ornamentali, cât și forestieri, pe toate tipurile de relief și în toate regiunile țării. Pentru ONG, este importantă implicarea și în mediul urban, astfel că în 2023 au fost plantați peste 3.000 arbori și plante ornamentale pe mai multe tipuri de suprafețe. Este o direcție strategică pe care echipa de proiect o o va dezvolta și mai mult în viitor.

“Pentru că nevoia de spațiu verde este foarte mare, plantăm păduri urbane și înfrumusețăm cu arbori și plante ornamentale suprafețe de teren din toată țara. Cele mai reușite acțiuni de plantare sunt cele la care participă copiii împreună cu părinții și profesorii, motiv pentru care un procent semnificativ din acțiunile din mediul urban sunt organizate în școli și grădinițe.”, a declarat Marin Toma, președinte Plantăm fapte bune în România.

Partenerii naționali din 2023 sunt Dedeman, Endava, FAN Courier, JYSK, OMV Petrom, STIHL, Unilever și Wipro. Alături de ei, se implică financiar Allianz-Țiriac Asigurări, Allianz Services, Bergenbier, Electrolux, Fundația Țiriac, Holcim, Orange, Rompetrol, Temenos și UniCredit.
În timpul lunilor de vară, echipa de proiect va întreține tinerele plantații și va pregăti împăduririle
de toamnă.

Plantăm fapte bune în România mulțumește tuturor celor care se implică în cauza pădurilor.

București, 19 decembrie - Inițiativa națională de împădurire pe bază de voluntariat Plantăm fapte bune în România a plantat 285.000 de puieți în toamna acestui an. 70 de hectare aflate în proprietate publică vor deveni peste ani păduri ele fiind, în prezent, afectate de diverse procese de degradare a solului.

Echipa organizatorică a continuat să împădurească cu ajutorul echipamentelor mecanizate, dar 2022 a însemnat și reîntoarcerea la acțiunile organizate cu voluntari. Dacă în primăvară au participat 700 de voluntari, în toamnă numărul acestora s-a triplat.

“Toamna aceasta a reprezentat reîntâlnirea deplină cu voluntarii noștri: 15 evenimente de plantare cu 2.200 voluntari. Am plantat din 15 octombrie pânâ în 15 decembrie, sus pe munte, pe dealuri și câmpii, din Apuseni până în Constanța. Abia așteptăm să vedem la vară evoluția puieților plantați de voluntari.”, a declarat Marin Toma, președinte Plantăm fapte bune în România.

Plantarea celor 285.000 de puieți s-a realizat prin evenimente organizate în localități din 8 județe: Alba (Bucium), Cluj (Călărași, Valea Ierii), Constanța (Mihail Kogălniceanu), Dolj (Ghercești), Giurgiu (Călugăreni), Iași (Aroneanu), Prahova (Lapoș, Tătaru) și Olt (Mărunței). De asemenea, echipa organizatorică a depășit granițele țării în 2022 plantând 5.000 de puieți în Republica Macedonia de Nord.

Printre speciile plantate se numără: brad, larice, molid, paltin, salcâm, sălcioară, plop alb, plop negru, stejar pedunculat, stejar roșu, corcoduș, frasin, jugastru, ulm turkestan.

Pepiniera Plantăm fapte bune în România găzduiește deja câteva zeci de mii de puieți care vor ajunge în curțile școlilor și ale grădinițelor unde sunt organizate acțiuni de plantare cu scop educațional.

În timpul lunilor de iarnă, echipa de proiect va identifica terenuri noi pentru sezonul de primăvară și pregăti acțiunile de plantare și de monitorizare a tinerelor plantații.

Partenerii naționali din 2022 sunt Dedeman, Endava, FAN Courier, JYSK, OMV Petrom și Unilever. Alături de ei, se implică financiar Allianz-Țiriac Asigurări, Ameropa, Bergenbier, H.ESSERS, Holcim, Kaufland, Orange, Philip Morris România, Rompetrol și Wipro.

Plantăm fapte bune în România mulțumește și celor care s-au implicat în cauza pădurilor fie prin donații individuale, fie prin redirecționarea impozitului pe profit/venit și îi așteaptă pe voluntari la acțiunile din 2023.

București, 09 iunie - Inițiativa națională de împădurire pe bază de voluntariat Plantăm fapte bune în România a plantat 445.000 de puieți în primăvara acestui an. 95 de hectare, reprezentând  terenuri afectate de diverse procese de degradare și aflate în proprietate publică, vor deveni, peste ani, păduri.

După 2 ani în care munca voluntarilor a fost înlocuită cu zilieri și echipamente mecanizate, în primăvara acestui an ONG-ul a combinat munca mecanizată cu cea a celor 700 de voluntari care s-au alăturat acțiunilor de împădurire.

“Pădurea nu se oprește la plantarea puietului, acolo abia începe! Un ciclu complet din momentul în care sămânța încolțește până când arborele matur, la rândul lui, dă pădurii alte semințe durează zeci de ani. Pădurea nu ia naștere, pădurea continuă. În pădurea cultivată, prezența omului nu este o alegere, este o obligație. După unsprezece ani de acțiuni de plantare, avem suprafețe care au atins stadiul de masiv, altele care se îndreaptă în acea direcție și multe altele care încă mai au nevoie de ajutorul nostru.”, a declarat Emil Ifrim, inginer silvic Plantăm fapte bune în România.

Intrată în al treilea an de existență, pepiniera Plantăm fapte bune în România găzduiește acum câteva zeci de mii de puieți - stejar pedunculat, stejar roșu și gorun, precum și câteva exemplare de mesteacăn,  cireș păsăresc, paltin de câmp, dud, care au ornamental și care vor ajunge, cel mai probabil, în curțile școlilor și grădinițelor care sunt  tot mai des cuprinse în proiectele ONG-ului. Totodată, primii puieți de stejar roșu vor deveni apți de plantare și vor merge din pepinieră spre locurile în care vor deveni, cu timpul și cu multă muncă, arbori, pădure.

În timpul lunilor de vară, echipa de proiect va monitoriza și va interveni corespunzător nevoilor tinerelor plantații și va pregăti împăduririle de toamnă.

Partenerii naționali din 2022 sunt Dedeman, Endava, FAN Courier, JYSK, OMV Petrom și Unilever. Alături de ei, se implică financiar Bergenbier, H.ESSERS, Holcim și Rompetrol.

Plantăm fapte bune în România mulțumește tuturor celor care s-au implicat în cauza pădurilor și îi așteaptă pe voluntari la acțiunile de toamnă.

București, 14 decembrie 2021 – Inițiativa națională de împădurire pe bază de voluntariat Plantăm fapte bune în România numără, la finalul sezonului de toamnă 2021, peste 220.000 de puieți plantați pe o suprafață de 50 de hectare.

Acțiunile desfășurate anul acesta reprezintă atât inițierea de culturi forestiere noi, cât și completări și îngrijiri ale suprafețelor plantate în anii precedenți.

În condiții speciale de pandemie și cu ajutorul echipamentelor mecanizate și al zilierilor, peste 220.000 de puieți au fost plantați pe 50 de hectare din județele: Alba, Argeș, Bacău, Buzău, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Iași, Prahova, Satu-Mare, Sibiu, Timiș și București.

„A fost un sezon excepțional! Un an mai nestatornic decât oricare din ultimii zece, pe toate fronturile. Dincolo de pandemie, trebuie înțeles că noi nu ne putem baza pe aplicația meteo a telefonului atunci când organizăm plantările ci pe un instinct construit în peste 10 ani de experiență. Și am reușit. De la +20 la -5 grade, de la soare la ninsoare, de la teren tare ca piatra la nămol până la glezne, le-am avut pe toate în ultimele 2 luni. A fost nu o luptă, ci un întreg război. Și l-am câștigat; nu pentru că am avut aliați, conceptul acesta presupune oarecum ideea că fiecare dintre părțile implicate urmărește implicit și un câștig personal. Noi am avut alături PRIETENI, am fost uniți de un scop comun, binele general: să fie pădure”, a declarat Emil Ifrim, inginer silvic în cadrul Plantăm fapte bune în România.

Speciile plantate – brad, molid, pin, larice, stejar, gorun, frasin, plop, paltin, salcâm, fag, salcie, sălcioară, cireș păsăresc și multe specii ornamentale – au fost alese de către inginerii silvici ai ONG-ului și ai ocoalelor silvice partenere astfel încât să se adapteze bine la condițiile locale și să formeze ecosisteme stabile.

 

„Credem în colaborarea dintre puieții plantați și nu în competiția dintre ei. Suntem convinși că ei simt și trăiesc împreună și se ajută unii pe alții pe durata acestei călătorii a lor prin viața de arbori. Noi suntem aici pentru a-i ajuta, ori de câte ori este necesar ”, a declarat Marin Toma, președinte Plantăm fapte bune în România.

Partenerii naționali ai inițiativei sunt: OMV Petrom, Unilever, Bergenbier, JYSK și Dedeman. Alături de ei, se implică financiar: FAN Courier, Endava, Nuclearelectrica, Rehau, Rompetrol și SIXT.

Susțin acțiunile din acest an și: APEX Team International, APT Prohuman, Barlinek, Boehringer Inhelheim, BMI Bramac, Chiesi, Gebrüder Weiss, GEPLAST, International House Bucharest, KPMG, Luxoft, MPR Partners, NHOOD, P3 Logic Parks, Pernod Ricard, Schneider Electric, Skanksa, Soufflet Malt România și Yardi.

Sprijină cu produse și servicii: Forest Design, Holland Farming și Renania. Partenerii locali în 2021 sunt: Amdaris, FreeNow, Fortech, Leroy Merlin, Litens, Marionnaud Paris, MassMutual România, Mindit Services, Nivea, Rotary Cetate Timișoara, Tucano Coffee și Wipro Technologies.

Plantăm fapte bune în România încheie, așadar, un sezon și un an cu rezultate remarcabile, în ciuda contextului care a ținut voluntarii departe de acțiuni și le mulțumește partenerilor pentru încredere și sprijin. În speranța că 2022 va fi din nou an al voluntariatului, îi așteaptă să ne fie alături și pe viitor.

București, 25 noiembrie – Începute în 2017, acțiunile de împădurire organizate de inițiativa națională de împădurire pe bază de voluntariat Plantăm fapte bune în România în colaborare cu JYSK România au continuat și în 2021, pentru al cincilea an consecutiv.

32.000 de puieți de rășinoase au fost plantați e o suprafață de 8 hectare aparținând Ocolului Silvic Abrud, în conformitate cu prevederile amenajamentelor silvice în vigoare. Speciile forestiere alese se adaptează condițiilor specifice locale și contribuie la formarea de ecosisteme stabile.

Pădurile sunt foarte importante pentru comunitățile locale, furnizând atât locuri de muncă în exploatări forestiere, unități de prelucrare a lemnului sau surse pentru traiului zilnic al celor care practică meșteșugurile tradiționale, culesul fructelor de pădure și a ciupercilor comestibile, cu atât mai mult cu cât cealaltă activitate tradițională a moților - mineritul în galerii este în totalitate închis; nu în ultimul rând pentru efectele extrem de favorabile ale ecosistemelor forestiere asupra condițiilor de mediu.

Un vechi proverb, latin, spune că picătura face gaură în piatră nu prin forță, ci prin cădere repetată. În cazul de față, dorința JYSK de a planta în România timp de mai mulți ani la rând, alături de noi, în mai multe zone geografice ale țării, pe terenuri diferite, o varietate mare de puieți forestieri, contribuie la o multitudine de schimbări pozitive pentru comunitățile locale. Dincolo de statistici, elocvente și necesare de altfel, rămân zeci de hectare în care plantăm, îngrijim și creștem viață.”, a declarat Marin Toma, președinte Plantăm fapte bune în România.

În cei 5 ani de activitate, Plantăm fapte bune în România și retailerul JYSK România au plantat 114.000 de puieți. Este al doilea an în care munca voluntarilor a fost înlocuită cu cea a zilierilor și a echipamentelor mecanizate, pentru respectarea restricțiilor impuse de pandemie.

„Anul acesta am reușit să creștem cu peste 50% numărul de puieți plantați alături de Plantăm fapte bune în România, în comparație cu anii precedenți, de la 20.000 la 32.000 de arbori, ceea ce ne bucură. Din cauza situației actuale, nu am putut avea un eveniment de plantare alături de voluntari, așa cum mulți dintre colegii și clienții noștri și-ar fi dorit, însă plănuim să facem acest lucru cu ocazia următoarei acțiuni de împădurire. Zona Roșia Montană este extrem de frumoasă, frumusețe dată mai ales de munții împăduriți”, spune Alex Bratu, Country Manager JYSK România și Bulgaria.

Puteți urmări reportajul despre acțiunea de împădurire aici: https://www.youtube.com/watch?v=6Vxis1Wz3ow.

Vom urmări evoluția puieților cu ajutorul inginerilor silvici de la Plantăm fapte bune în România și de la Ocolul Silvic Abrud.

Regulament campanie “Plantam impreuna” Desfasurata in perioada 30.09.2021-30.06.2022

SECTIUNEA 1. ORGANIZATORUL CAMPANIEI

 Organizatorul Campaniei “Plantam impreuna” este societatea HMD Global OY, persoana juridica finlandeza, cu sediul social Bertel Jungin aukio 9, 02600 Espoo, Finlanda, inregistrata la Registrul Comertului sub 2724044-2, Cod Unic de Identificare FI27240442, cont bancar 0700518019, IBAN FI6971307005180198, SWIFT CITIFIHX deschis la CITZIBANK INTERNATIONAL PLC FINLAND

BRANCH. Campania se va desfasura prin Asociația EcoAssist cu sediul social în Strada Pitar Moș, nr. 27, etaj 5, apartament 16, Sector 1, Bucureşti, număr 169/17.01.2008 din Registrul Special, Partea A-Asociații, aflat în evidența Judecătoriei Sector 1, București, cod de înregistrare fiscală RO23094560, contul bancar IBAN RO55 INGB 0000 9999 0786 9434 deschis la ING Office Alba Iulia, reprezentata prin Marin Toma, CNP 1840117031999, în calitate de Preşedinte, in calitate de Imputernicit al Organizatorului, care va semna in numele Organizatorului, prezentul regulament.

SECTIUNEA 2. REGULAMENTUL CAMPANIEI

 Campania se va desfasura conform prevederilor prezentului regulament („Regulamentul”) care este obligatoriu pentru toti Participantii si pentru toate entitatile implicate in derularea Campaniei. Decizia de participare la Campanie conform regulilor din prezentul regulament (denumit în continuare „Regulamentul Campaniei”), apartine fiecarui participant in parte, care prin inscriere isi asuma in mod neechivoc respectarea tuturor prevederilor Regulamentului si a conditiilor de participare si derulare, care sunt obligatorii pentru toti participantii.

Regulamentul este intocmit si facut public conform legislatiei aplicabile in Romania si este disponibil, in mod gratuit, oricarui participant, pe websiteul https://www.plantamfaptebune.ro/.

Potrivit liberei decizii a Organizatorului, Campania poate fi mediatizata in scopul informarii publicului, inclusiv prin intermediul unor materiale publicitare si/sau cu rol informativ. Informatiile pe care astfel de materiale le pot contine vor fi interpretate in conformitate cu prevederile prezentului inscris.

Organizatorul isi rezerva dreptul de a modifica si/sau completa Regulamentul, precum si dreptul de a suspenda si/sau inceta/intrerupe/prelungi Campania, cu conditia instiintarii prealabile a Participantilor cu privire la orice modificare a vreuneia din prevederile acestuia. Orice modificari/completari aduse prevederilor acestui Regulament vor fi cuprinse in acte aditionale care vor fi comunicate catre public prin actualizarea Regulamentului si publicarea Regulamentului, in forma actualizata, pe websiteul https://www.plantamfaptebune.ro/.

SECTIUNEA 3. DREPTUL DE PARTICIPARE

 Campania este adresata oricărui client cu vârsta de peste 18 ani și cu reședința sau domiciliul în România care a achiziționat un telefon mobil Nokia X10, X20, XR20, G10, G20 sau G50 din România de la Nokia Mobile Shop sau de la distribuitori autorizați în perioada 1 mai 2021 - 30 iunie 2022.

Inscrierea in Campanie presupune acceptarea integrala si neechivoca a prevederilor prezentului Regulament.

Nu au dreptul de a participa la aceasta Campanie urmatoarele categorii de persoane:

Organizatorul isi rezerva dreptul de a lua toate masurile pentru a preveni inscrierea in Campanie, precum si dreptul de a elimina din Campanie orice persoana din categoriile de persoane care nu au drept de participare, mentionate mai sus.

SECTIUNEA 4. MECANISMUL CAMPANIEI. PREMIILE. VALIDAREA CASTRIGATORILOR. RECLAMATII

 Conditii privind inscrierea in Campanie

Pentru inscrierea valida in vederea participarii la Campanie este necesara indeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii:

Înregistrările vor fi posibile doar pe durata campaniei, mentionata mai sus.

Clienții vor fi eligibili să primească prin email, de la imputernicitul Organizatorului, un certificat care sa ateste plantarea de arbori în numele lor (“premiul”), prin intermediul acțiunii Plantăm Împreună de pe website-ul: www.PlantamFapteBune.ro, în baza achiziției unuia dintre modelele de telefoane listate mai sus, astfel: 5 arbori pentru modelul Nokia XR20, 4 arbori pentru modelul Nokia X20, 3 arbori pentru modelul Nokia X10 și G50, respectiv 2 arbori pentru modelul Nokia G20 și G10. Clienții vor putea valorifica acest premiu până în data de 30 iunie 2022, pe site-ul de revendicare: www.plantamfaptebune.ro/plantamimpreuna, care va activa in calitate de Imputernicit al Organizatorului. Pentru claritate, clientii participanti vor primi doar certificatul de atestare a plantarii arborilor, iar de actiunea de plantare efectiva se va ocupa Imputernicitul Organizatorului. Nu este permisă înlocuirea cu bani sau cu alte premii, cu excepția deciziei organizatorului. Premiul este netransferabil. Toate cheltuielile auxiliare legate de premiu, inclusiv, printre altele, cost de internet și transmitere de reclamații, vor cădea în sarcina exclusivă a participantului. Prin acceptarea premiului, organizatorul va avea permisiunea de a utiliza numele beneficiarului, înfățișarea și datele introduse în scopuri de publicitate și comerț fără alte compensații, cu excepția cazului în care legea interzice acest lucru.

Clientul va putea revendica premiul prin intermediul website-ului de revendicare, adăugând numărul IMEI

al telefonului, numele de client, țara și adresa de e-mail.

Clienții sunt singurii responsabili pentru orice conținut pe care îl încarcă, postează, partajează sau furnizează prin revendicare. Cu toate acestea, HMD Global Oy („HMD Global”) își rezervă dreptul de a elimina, șterge, bloca sau rectifica astfel de conținut la discreția sa și de a refuza, fără o notificare prealabilă, accesul clientului la site-ul de revendicare, în cazul în care un virus, erori, intervenții umane neautorizate, fraude sau alte cauze care nu depind de controlul său corup sau afectează administrarea, securitatea sau buna desfășurare a revendicării.

Prin participare, clientul este de acord să absolve și să considere nevinovată firma HMD Global și filialele sale, afiliați, imputernicitul, agenții de publicitate și promovare, parteneri, reprezentanți, agenți, succesori, mandatari, angajați, funcționari și directori de orice răspundere, boală, vătămare, deces, pierdere, litigiu, reclamație sau daune care pot apărea, direct sau indirect, indiferent dacă au fost sau nu din neglijență, din

(i) participarea unui astfel de client la revendicare (ii) defecțiuni tehnice de orice fel, inclusiv printre altele, funcționarea defectuoasă a oricărui calculator, cablu, rețea, hardware sau software folosite in revendicarea premiului; (iii) indisponibilitatea sau inaccesibilitatea oricăror transmisii sau servicii telefonice sau internet;

Toate conditiile privind prelucrarea datelor cu caracter personal sunt incluse in Anexa 1 la prezentul Regulament.

Prezentul Regulament este guvernat de legile din Finlanda. Sunteți de acord în mod irevocabil că instanțele finlandeze vor avea competența exclusivă. Mai mult, în orice astfel de litigiu, participantului nu i se va permite în niciun caz să obțină premii și renunță la toate drepturile de a solicita daune punitive, accidentale sau ulterioare, inclusiv onorarii rezonabile ale avocaților, altele decât cheltuielile reale ale participantului (de ex. costurile asociate cu introducerea acestei revendicări), iar clientul renunță în continuare la toate drepturile de a înmulți sau de a spori daunele.

Clienții vor fi eligibili să primească premiul, reprezentată de acțiunea Plantăm Împreună de pe website-ul: www.PlantamFapteBune.ro. Clienții vor putea revendica acest premiu până în data de 30 iunie 2022, pe site-ul de revendicare: www.plantamfaptebune.ro/plantamimpreuna in conditiile mentionate in prezentul document.

SECTIUNEA 5. TAXE SI IMPOZITE

 Organizatorul se obliga sa calculeze, sa retina, sa declare si sa vireze impozitul datorat pentru veniturile constand in premiile acordate castigatorilor in conformitate cu prevederile art. 110 din Codul Fiscal aprobat prin Legea nr. 227/2015, cu modificarile si completarile ulterioare, orice alte obligatii de orice alta natura, in legatura cu acestea, fiind in sarcina exclusiva a castigatorilor.

Participantilor la Campanie nu le sunt impuse nici un fel de cheltuieli directe sau indirecte suplimentare, cu exceptia cheltuielilor normale de desfasurare a Campaniei (contravaloarea accesului la Internet pentru inscrierea in Campanie).

SECTIUNEA 6. LIMITAREA RASPUNDERII

 Organizatorul va avea dreptul să ia toate măsurile necesare în cazul unei tentative de fraudă a sistemului, abuz sau orice alte încercări care ar putea afecta imaginea acestei Campanii, precum și a Organizatorului.

Orice încercare de fraudă conduce la eliminarea Participantului respectiv din Campanie, iar Organizatorul poate lua si alte măsuri legale pe care le are la dispozitie.

In eventualitatea unei dispute asupra validitatii unei inscrieri in cadrul acestei Campanii, decizia Organizatorului este definitiva.

Organizatorul nu își asumă nicio răspundere pentru orice motiv legal pentru următoarele:

  1. Inregistrarile online sau comentariile efectuate in afara Perioadei Campaniei mentionate mai sus;
  2. Mesajele trimise de Organizator, prin imputernicit, dar care nu au fost primite de catre Participanti din motive tehnice sau independente de vointa sau controlul Organizatorului sau ale Imputernicitului;
  3. Inscrierile online care nu contin toate informatiile obligatorii;
  4. Erorile cu privire la datele furnizate de catre Participant in legatura cu Acuratetea datelor de contact nu atrage raspunderea Organizatorului, fiind in responsabilitatea exclusiva a participantilor. Ca atare, Organizatorul nu are nici un fel de obligatie in cazul furnizarii de catre participanti a unor date eronate care au dus la imposibilitatea identificarii castigatorului sau inmanarii premiului;
  5. Imposibilitatea castigatorilor de a intra in posesia premiilor din motive independente de Organizator;
  6. Cazurile in care castigatorul nu respecta conditiile de validare detaliate in prezentul Regulament Oficial;
  7. Intreruperile/ disfunctionalitatile neanuntate ale operatorilor telefonici, datorita aglomerarii retelelor pe perioadele de trafic
  8. Organizatorul nu va fi raspunzator pentru niciunul dintre prejudiciile ce ar putea fi suferite de catre castigator in legatura cu premiile castigate, indiferent de natura acestor prejudicii cu exceptia situatiilor expres prevazute de lege si care ar institui o astfel de raspundere.
  9. Organizatorul nu raspunde in niciun fel pentru daunele directe sau indirecte care rezulta din participarea la Campanie cu exceptia cazului in care acestea se datoreaza unor acte de neglijenta grava sau unor acte intentionate de care este responsabil

HMD GLOBAL OY

Prin Imputernicit Asociația EcoAssist Marin Toma - Presedinte

Digitally signed by MARIN TOMA RO

ASOCIATIA ECOASSIST

Functia: Presedinte 2021/09/29 22:54:53

ANEXA nr. 1 la Regulamentul Oficial al Campaniei “Plantam impreuna”

 - Informatii cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal –

 Informații referitoare la operatorul de

 Această anexă explică modul în care Organizatorul (in calitate de „Operator”) prelucrează informațiile personale colectate de la participanți în contextul campaniei, așa cum este indicat în regulament, inclusiv prin intermediul imputernicitului, care acționează în numele operatorului in calitate de persoana imputernicita.

Operatorul se angajează să respecte prevederile legilor și reglementărilor în vigoare privind protecția datelor cu caracter personal ale persoanelor fizice, cum ar fi Regulamentul nr. 679 din 27 aprilie 2016 privind Parlamentul European și Consiliul din 27 aprilie 2016 („GDPR”).

Pentru realizarea Campaniei, datele personale ale participanților vor fi procesate, în vederea identificării câștigătorilor în scopuri de publicitate și comerț, de către HMD GLOBAL OY cu sediul social Bertel Jungin aukio 9, 02600 Espoo, Finlanda, inregistrata la Registrul Comertului sub 2724044-2, CUI FI27240442, cont bancar 0700518019, IBAN FI6971307005180198, SWIFT CITIFIHX deschis la CITZIBANK

INTERNATIONAL PLC FINLAND BRANCH (Operatorul), prin intermediul Asociația EcoAssist cu sediul social în Strada Pitar Moș, nr. 27, etaj 5, apartament 16, Sector 1, Bucureşti, număr 169/17.01.2008 din Registrul Special, Partea A-Asociații, aflat în evidența Judecătoriei Sector 1, București, cod de înregistrare fiscală RO23094560, contul bancar IBAN RO55 INGB 0000 9999 0786 9434 deschis la ING Office Alba Iulia, reprezentata prin Marin Toma, CNP 1840117031999, în calitate de Preşedinte, in calitate de Imputernicit al Organizatorului, in calitate de Imputernicit al Organizatorului.

II.  Categorii de date cu caracter personal procesate in cadrul Campaniei

 In cadrul Campaniei, Operatorul, prin imputernicit, va colecta de la participanti urmatoarele categorii de

date cu caracter personal:

  1. Numele si Prenumele persoanei inscrise in campanie
  2. Varsta persoanei care se inscrie in campanie;
  1. Scopul

III.   Datele cu caracter personal ale participantilor la Campanie vor fi prelucrate de catre Operator in vederea:

  1. Derularea campaniei, desemnarea si validarea castigatorilor si acordarea premiilor;
  2. Respectarea obligațiilor relevante ale operatorului, cum ar fi obligațiile financiare sau

IV.  Temeiul juridic al prelucrarii

 Datele vor fi prelucrate in temeiul executarii unui contract (inscrierea in campanie si, in consecinta, acceptarea voluntara a termenilor si conditiilor prezentului Regulament) si/ sau al interesului legitim, prin acceptarea de catre persoana vizata a Regulamentului si a anexei la acesta.

V.  Destinatarii datelor cu caracter personal

 Datele cu caracter personal colectate in cadrul Campaniei de catre Operator vor fi dezvaluite Imputernicitului Operatorului precum si autoritatilor, in cazurile in care Operatorul trebuie sa respecte obligatiile impuse de legislatia in vigoare. Datele personale relevante vor fi procesate de catre operator si imputernicit numai în scopurile incluse în prezentul regulament.

VI.  Perioada de stocare a datelor cu caracter personal

 Datele cu caracter personal ale Participantilor declarati necastigatori vor fi stocate timp de 90 de zile de la data inscrierii in concurs.

Datele cu caracter personal ale castigatorilor premiilor cu valoare mai mica de 600 lei vor fi stocate atat cat este necesar pentru indeplinirea scopurilor pentru care au fost colectate, cu respectarea procedurilor interne privind retentia datelor, inclusiv a regulilor de arhivare aplicabile, dar nu mai mult de 3 ani de la data colectarii acestora.

La expirarea perioadei de stocare a datelor cu caracter personal, Operatorul va sterge/distruge aceste date de pe mijloacele de prelucrare si stocare, impunand Imputernicitului/ Imputernicitilor obligatii similare.

VII.  Drepturile persoanelor vizate

 Participanții, în calitate de subiecți ai datelor cu caracter personal, au următoarele drepturi, în conformitate

cu dispozițiile legale aplicabile, după caz:

  1. dreptul de retragere a consimtamantului cu privire la prelucrare, in orice moment, atunci cand prelucrarea se intemeiaza pe consimtamant, fara ca aceasta sa afecteze legalitatea prelucrarii efectuate pe baza consimtamantului inainte de retragerea acestuia;
  2. dreptul de a solicita accesul la datele cu caracter personal;
  1. dreptul de a solicita stergerea datelor cu caracter personal;
  2. dreptul la restrictionarea prelucrarii;
  3. dreptul de a se opune prelucrarii, in conditiile prevazute de lege;

Participanții își pot aplica drepturile menționate mai sus, trimițând un e-mail la: [email protected].

In cazul incalcarii drepturilor privind prelucrarea datelor cu caracter personal, clientii participanti pot trimite sesizari, in limba engleza, la Autoritatea privind protectia datelor din Finlanda folosind urmatoarele coordonate:

Prin posta: Office of the Data Protection Ombudsman, Postal address: PL 800, 00531 Helsinki, Finland sau

Prin email la adresa: tietosuoja(at)om.fi.

VIII.  Protectia datelor cu caracter personal apartinand copiilor

 Intrucat la Campanie pot participa exclusiv persoanele fizice cu varsta de minim 18 ani la data inceperii Campaniei, nu vor fi prelucrate si stocate date apartinand persoanelor cu varsta mai mica de 18 ani. In situatia in care Operatorul/ Imputernicitul acestuia primeste date cu caracter personal apartinand persoanelor cu varsta mai mica de 18 ani, aceste date vor fi imediat sterse/ distruse de pe mijlocele de prelucrare si stocare ale Operatorului/ Imputernicitului. In cazul in care un parinte sau un titular al autoritatii parintesti notifica prelucrarea unor date cu caracter personal apartinand unor persoane cu varsta mai mica de 18 ani, Operatorul va sterge/ distruge imediat aceste date de pe mijlocele de prelucrare si stocare.

IX.    Securitatea datelor cu caracter personal

 Operatorul se obliga sa implementeze masuri tehnice si organizatorice adecvate in vederea asigurarii unui nivel de securitate corespunzator datelor cu caracter personal apartinand participantilor la Campanie. Operatorul se obliga sa impuna Imputernicitului obligatii similare. La evaluarea nivelului adecvat de securitate se va tine seama in special de riscurile prezentate de prelucrarea datelor cu caracter personal, generate in special, in mod accidental sau ilegal, de distrugerea, pierderea, modificarea, divulgarea neautorizata sau accesul neautorizat la datele cu caracter personal transmise, stocate sau prelucrate.

X.  Modificarea politicii de prelucrare a datelor cu caracter personale

 Operatorul are dreptul de a modifica prezenta Anexa la Regulament oricand pe durata desfasurarii Campaniei, numai in cazul in care se descopera masuri mai eficiente pentru protejarea si securizarea datelor cu caracter personal ale persoanelor vizate si fara a afecta drepturile si libertatile persoanelor vizate. Orice astfel de modificare va fi publicata pe site-ul Operatorului si/ sau al Campaniei, respectiv va fi adusa la cunostinta Participantilor prin aceleasi mijloace prin care au fost incunostintate cu privire la Regulament.

XI.  Alte prevederi

 In masura in care in cadrul campaniei, Participantii dezvaluie date cu caracter personal apartinand unor terte persoane, participantii confirma ca au informat aceste persoane cu privire la modul in care datele lor cu caracter personal vor fi prelucrate şi faptul ca aceste date sunt folosite in scopul desfaşurarii Campaniei şi ca au obtinut acordul persoanelor respective pentru aceasta operatiune. In acest sens, Participantii au obligatia de a informa aceste persoane cu privire la continutul prezentei sectiuni.

HMD GLOBAL OY

 Prin Imputernicit Asociația EcoAssist

 Marin Toma - Presedinte

Digitally signed by MARIN TOMA RO

ASOCIATIA ECOASSIST

Functia: Presedinte 2021/09/29 22:56:27

Invitat: dr. peisagist Diana Culescu Diana Culescu deține o diplomă de Licență în Peisagistică și o diplomă de Master în Dezvoltare Urbană Integrată. În 2015 a obținut titlul de Doctor în domeniul Horticulturii pe baza tezei „Elaborarea unei metode de analiză a calității spațiilor verzi urbane". Activitatea sa profesională, desfășurată în principal în cadrul RPR Birou de studii contemporane, se axează pe proiectarea în domeniul arhitecturii peisajului, gestionarea peisajului și managementul orașelor durabile incluzive. În 2016, Diana Culescu a devenit Președinte al Asociației Peisagiștilor din România (AsoP), iar din octombrie 2020 ocupă poziția de Secretar General al International Federation of Landscape Architects, European Region. În cadrul organizației profesionale naționale, ea este implicată în proiecte și activități care urmăresc reglementarea, protejarea și promovarea profesiei de peisagist și a domeniului peisagistic din România. De asemenea, implicarea sa activă în sectorul ONG din 2005, prin proiecte, ateliere de lucru, conferințe și alte activități, reprezintă un alt mijloc pentru a centra atenția publicului larg asupra aspectelor referitoare la peisaj și mediul înconjurător.

 

magnifiercrosschevron-down