Fă cadou 
un copăcel
Daruiește-ți ziua de naștere
logo-plantam-fapte-bune@2x

12 noiembrie - Ziua împăduririi naţionale

ziua-impaduririi

Hai să plantăm şi anul acesta în cât mai multe judeţe ale ţării, într-o singură zi!

În data de 12 noiembrie,  „Plantăm fapte bune în România” îi invită la acţiune pe toţi cei care vor să se implice în cadrul  campaniei Plantăm! Îngrijim! Împădurim!

Pentru al şaselea an consecutiv, „Plantăm fapte bune în România”  va organiza acţiuni de împădurire cu ajutorul voluntarilor, pe terenuri publice neproductive aflate în situații dificile: suprafețe agricole degradate, afectate de alunecări sau  în pericol de deșertificare.

„Să ne punem în calendar ziua de 12 noiembrie 2016 ca ziua de împădurire națională cu voluntari. În al doilea weekend din luna noiembrie plantăm cel puțin câte un arbore, fie pe plantațiile oficiale ale inițiativei noastre,  fie în propriile curți, grădini sau într-un spațiu public - însă numai pe baza unei aprobări din partea autorităților locale. Strângeți-vă familia, prietenii, colaboratorii sau vecinii pentru a planta fiecare câte un arbore pe 12 noiembrie!”,  îndeamnă Liana Buzea, fondatorul iniţiativei.

Dacă vrei să participi la cel mai mare împădurire cu ajutorul voluntarilor şi să fii parte din echipă, iată ce ai de făcut:

  • Alegi dacă vrei să te implici doar pe 12 noiembrie, ca voluntar plantator sau şef de parcelă sau ca membru permanent al echipei organizatorice din zona ta
  • Ne scrii la adresa [email protected] şi ne comunici care este opţiunea ta
  • Le spui prietenilor tăi despre eveniment şi îi inviţi pe toţi alături de noi

Pe site-ul www.plantamfaptebune.ro găseşti informaţii despre ce înseamnă ziua de plantare, care sunt realizările noastre şi ce proiecte derulăm.

Acţiunea din 12 noiembrie este realizată cu sprijinul următorilor parteneri instituţionali: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Romsilva, Jandarmeria Română şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Pune în calendar al doilea weekend din noiembrie, ca fiind data în care vei schimba în bine soarta pădurilor din România.

Vom reveni cu lista completă a judeţelor şi localităţilor, precum şi cu alte informaţii despre acţiune la începutul lunii octombrie.

magnifiercrosschevron-down